Daniel Zlota, pictor: În fiecare dintre noi este un artist

Ah, arta. Fascinant domeniu. Cred că atunci când suntem mici, cu toții desenăm lumi și oameni cu fețe ciudate care reprezintă centrul universului nostru. Pe măsură ce această perioadă trece și evoluăm din toate punctele de vedere, desenele noastre devin foi puse într-o cutie pe un raft din casa părinților și ne gândim la lucruri mai serioase, precum o carieră în drept sau vreun domeniu dificil, din care auzim noi că „se câștigă bine”.

Dar ce se întâmplă cu oamenii care preferă să rămână mereu visători și se folosesc de artă ca o alinare a grijilor adunate peste zi? Atunci când „seriozitatea” insuflată de societatea din care facem parte se îmbină cu plăcerea, ce poate ieși altceva, dacă nu magie?

Daniel Zlota e unul dintre acei oameni care au vrut să reușească și au făcut-o.  Absolvent al Facultății de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București, Daniel nu s-a mulțumit doar cu partea tehnică a meseriei sale și a ales să trateze și o altă abordare. De la visul de a deveni sportiv, până la designer și pictor, viața i-a oferit mai multe opțiuni și el a ales-o pe cea creativă. Când l-am întâlnit cu ocazia interviului, și-a privit mâinile și mi-a zis „Eu port de obicei mănuși când pictez, dar chiar înainte să plec am văzut că mai mergea ceva adăugat la tablou și am mai stat să-l completez… Inevitabil, m-am murdărit puțin.”

Cu expoziții diverse în jurul lumii și mulți ani de muncă în spate, răpindu-și câteva ore din programul aglomerat, am stat puțin de vorbă ca să aflăm ce necesită o carieră de pictor. Despre ce e vorba, aflați și voi din interviul de mai jos.

1. Cred că prima întrebare este pe cât de simplă, pe atât de complicată. Cine consideri că ești tu, cel din spatele muncii tale?

Eu sunt Daniel Zlota, tătic, arhitect și pictor. În spatele muncii mele sunt același Daniel Zlota, tătic, arhitect și pictor, care încearcă să pună în tablourile lui cât mai multă emoție și cât mai mult Daniel Zlota, Daniel Zlota, Daniel Zlota, în cele trei ipostaze.

2. Majoritatea oamenilor sunt sceptici în privința câștigării unui trai doar din artă. Ce te-a determinat pe tine să alegi acest drum?

Tot timpul am fost oaia aceea, nu neapărat neagră, dar acea oaie care nu e albă (râde). Niciodată nu m-am luat după ceea ce spunea lumea, de aceea am încercat să fac tot ceea mă pasionează și am ajuns și la performanța de a trăi din artă și arhitectură.

3. Consideri că în domeniul în care activezi au șanse de reușită doar persoanele care au talent sau munca grea e cea care poate crea, antrena și educa talentul?

Asta e o întrebare foarte bună pentru că așa cum ne povesteau Ilie Năstase și Ion Țiriac, dintre care unul era foarte talentat, celălalt foarte muncitor, se pare că au șanse de izbândă ambele categorii. Din punctul meu de vedere, ce mă caracterizează pe mine, este că știu că sunt talentat, și modest, însă fără muncă nu ai nici o șansă și dacă vrei să faci ceva în orice domeniu, trebuie înainte de toate să muncești foarte mult.

4. Care este elementul care îți inspiră munca?

Atunci când văd o pânză, un creion, un perete, o pensulă… mă gândesc la muncă. Dar inspirația cu adevărat îmi vine atunci când îmi văd soția și copilul, care sunt motorul noului Daniel, să zic așa. Și știu că atât pentru familia mea, cât și pentru mine, vreau să merg în direcția asta.

5. Cum ți-ai defini stilul artistic?

Artă contemporană. Acum, mai nou, majoritatea artiștilor se încadrează în această categorie de „artă contemporană”. Eu am încercat să caut acel ceva prin care să mă diferențiez de alți artiști pe care l-am găsit de un an de zile și l-am numit „fusion photo & painting”, cum am numit-o eu. Adică pornesc de la o fotografie și ulterior o reinterpretez prin pictură, dându-i alt sens, altă poveste. Acest lucru s-a întâmplat, de exemplu, în colecția prezentată la Teatrul Național din București, unde am avut o expoziție în cadrul căreia i-am ales pe 12 dintre cei mai buni fotografi din România și pe baza fotografiilor lor am reinterpretat imaginile respective și practic am ajuns la un al treilea filtru. Primul filtru a fost cel al fotografului, cel de-al doilea a fost filtrul meu și un al treilea este cel al privitorului care poate să privească din altă perspectivă decât a primelor două.

6. Dacă ai rămâne blocat pe o insulă pustie, ce crezi că nu ar trebui să-ți lipsească în calitate de artist?

Arta se găsește în orice. Dar, cred că mâinile. Arta e pe cât de subiectivă, pe atât de profundă. Poți să desenezi în nisip sau să sculptezi în copac, nu cred că aș duce de surse sau de resurse.

7. Care sunt cele mai mari temeri ale tale, atât pe plan profesional, cât și personal?

Sincer, nu am nici o temere momentan.

8. Care sunt pictorii tăi favoriți și cum te-au inspirat ei să devii persoana care ești acum?

Aici este o listă foarte lungă. Pentru că din liceu, am pornit de la Grigorescu, Aman, după care am mers mai departe spre Dali, și momentan încă mă influențează pentru că am avut șansa de a-i vizita casa și atelierul de două ori și astfel l-am cunoscut și pe omul Dali. Îmi plac foarte mult și Alvaro Castagnet, care este un acuarelist foarte bun și Joseph Zbukvic, tot un acuarelist foarte bun. Încerc să împletesc acuarela, care este o tehnică pe hârtie, cu mix media, care, în cazul meu, pornește de la o fotografie, trecând prin acrilic și diferite metode de aplicare (cu burete, cu pensulă, cu șpaclu etc) și să ajung astfel la anumite rezultate.

9. Cât de dificil ți-a fost să îți expui munca în jurul lumii?

Sunt încă într-o perioadă în care încerc să ating cât mai multe puncte în jurul lumii. Chiar în perioada următoare voi avea o expoziție organizată împreună cu Ambasada Israelului și Camera de Comerț România, apoi voi participa la festivalul Teatru sub lună și o să am și un eveniment la Qreator. Ulterior, în iulie, o să am o expoziție în Barcelona, apoi în Franța, în septembrie expoziție cu Mexicului în România (de curând am vizitat Mexicul), apoi Milano. La anul voi fi prezent în Mexico City si Paris unde voi avea expoziții personale, lucru de care sunt tare mândru.

10. Dacă artiștii ar salva lumea, cine ar avea cea mai mare șansă de reușită?

Cred că fiecare dintre noi suntem artiști într-un anumit fel. În fiecare dintre noi este un erou, deci practic și un artist. De ce? Pentru că, de exemplu, unii dintre noi scriu frumos. Eu nu sunt printre ei. Dar, în schimb, spun alții, desenez frumos. Cumva trebuie să existe un echilibru și niciodată nu cred că o să avem toate calitățile. Motiv pentru care, răspunsul punctual la întrebarea ta, e că fiecare dintre noi e un artist și fiecare dintre noi este un erou.

11.  Ce le-ai spune tinerilor care aspiră la o carieră în artă, dar sunt prea speriați de nereușită?

Să aibă foarte mare încredere în ei și după o anumită perioadă și target-uri pe care și le propun, o să-și dea seama dacă arta este lucrul de care au nevoie sau nu. Poți fi foarte talentat și să nu ai șanse. Dacă vrei să apară rezultatele după o lună de zile e imposibil. Dacă îți setezi niște obiective realiste o să-ți dai seama până la urmă dacă e de tine sau nu această abordare de freelancer pentru că treci prin foarte multe emoții, ai succes, după care poate fi o perioadă de stagnare care e dificilă și trebuie să te călești.

În urma acestei discuții eu, personal, am mai multă încredere în mine. După cum bine știm deja cu toții, drumul spre reușită e mereu presărat cu obstacole. Însă, datorită lui Daniel, mi-am reamintit că munca grea are întotdeauna rezultate. Și ce putem cere mai mult decât să fim apreciați pentru ceea ce îndrăznim să facem? Care e, din punctul vostru de vedere, cea mai minunată parte la a arăta lumii ce ai muncit: critica sau aprecierea?

Expozițiile sale sunt peste tot, așa că în cazul în care vreți să fiți la curent mereu cu locurile prin care le umblă și minunile care îi ies din pensulă, puteți să îl urmăriți pe Facebook, Instagram sau pe site-ul său.