Căutând printre amintiri, găsim jucăriile vechi. Sau, căutând printre jucăriile vechi, găsim amintirile. Ambele afirmaţii sunt adevărate. Nu există cale mai bună să realizăm cât de repede trece timpul decât să căutăm jucăriile vechi care ne-au făcut copilăria mai frumoasă. Cel mai probabil, cutia cu jucăriile vechi sau cu lucrurile cărora le-a trecut vremea este undeva într-o debara aruncată, într-un garaj sau pe la bunici. Urşi de plus, maşinuţe, roboţi şi multe altele stau prăfuite în întuneric. Cumva este nedreaptă soarta lor, însă motivaţia mamei, cum că nu mai era loc şi pentru ele în casă, te face să accepţi situaţia. Multe dintre ele sunt încă în stare bună, dar acum nu mai ai timp decât să le priveşti, să sufli praful de pe ele şi să îţi aduci aminte cât de mult au însemnat pentru tine. Le iei pe fiecare şi îţi aminteşti locul unde te jucai cu ele, prietenii care erau în jur, ziua când le-ai cumpărat sau când ţi-au fost făcute cadou. Şi îţi mai aminteşti bucuria.
Fără să fiu prea melancolic după vremurile copilăriei, pot să afirm că sunt bucuros că am făcut parte, ca şi voi, din generaţia tetris-ului, ineluşelor în apă sau a CD/Mp3 Player-ului. Nici perioada aceasta nu este rea, perioada în care avem acces la toate informaţiile, toate jocurile şi toate aplicaţiile posibile. Din păcate acum nu mai avem timp prea mult pentru ele.
Copiii de astăzi îşi vor aminti copilăria că pe o înşiruire de modele de telefoane şi calculatoare. Vor vorbi în termeni de „primul meu telefon”, „primul laptop”, „aplicaţia copilăriei mele”. Este greu să poţi să îţi aminteşti şi să sesizezi etapele copilăriei atunci când nu ai făcut altceva decât să stai ore în şir în faţa unui ecran.
Primele filme văzute au fost cele de pe videocasetofon. Casetele cu filme erau puţine, aşa că mă uitam la un film de mai multe ori până învăţam replicile pe de rost. La fel se întâmpla şi cu muzica. Strângeam bani pentru a-mi cumpăra casete cu artiştii preferaţi, iar dacă nu reuşeam, înregistrăm melodii de pe calanele de muzică. Nu erau la cea mai bună calitate, dar mai bine așa, decât deloc. Dacă îi dai unui copil astăzi o felie de pâine cu zahăr presărat pe ea, în cel bun caz va crede că este o glumă. Facebook-ul de azi era şi acum zece, cincisprezece ani, doar că el era o combinaţie între aparatele foto cu film, albumele cu poze şi oracolele care circulau prin clasă.
Hainele, chiar şi ele ne aduc aminte de perioada copilăriei. Acum le privim şi zâmbim la gândul că am putut purta aşa ceva. Încălţăminte nu prea mai găsim în cutie pentru că le purtam până se uzau de tot. După ce se uzau şi nu mai erau bune pentru plimbat în oraş, rămâneau bune pentru încă o lună de fotbal în faţa blocului.
În cutia cu vechituri le găseşti pe toate acestea. Sunt convins că şi laptopul de la care scriu acum, stickul de net care este conectat şi căştile pe care le am în urechi vor ajunge şi ele undeva într-o astfel de cutie. Până la urma asta este firea lucrurilor. Chiar dacă sunt obiecte fizice, aparent veşnice, şi ele au o durată de viaţă bine delimitată.
Sursa foto: www.theguardian.com , www.latrecut.ro , http://www.realitatea.md/
