luni, noiembrie 4, 2024
Recrutare IQool
AcasăComunitateCUPRA lansează la Timișoara un nou showroom CUPRA Garage

CUPRA lansează la Timișoara un nou showroom CUPRA Garage

București, 6 aprilie 2023
CUPRA devine rapid un brand global, dezvoltând ȋn cei 5 ani de existență o rețea
de distribuție puternică, ce a reușit să vândă ȋn anul 2022 un număr de 152.900
autovehicule, față de 16.200 vândute ȋn anul 2020. Astfel, CUPRA Formentor, cu
97.600 vânzări, și modelul electric CUPRA Born, cu 31.300 de vânzări, se detașează ȋn
topul celor mai dorite modele, ȋn concordanță cu creșterea exponențială a mărcii.
 CUPRA lansează ȋn România al doilea showroom CUPRA Garage, un spațiu unic,
care ne oferă o perspectivă clară ȋn ceea ce privește viziunea mărcii: un brand
provocator, urban și independent. Astfel, Timișoara adaugă pe harta brandului CUPRA
o nouă locație ce se evidențiază prin identitatea exclusivă a mărcii, prin elementele de
design ȋn culoarea cuprului, care subliniază ȋncă o dată unicitatea și eleganța
modelelor sale.
 La nivel național, CUPRA se extinde în acele medii urbane pentru care marca și
noile sale modele au fost și sunt create, recunoscând, astfel, potențialul pieței.
„Atunci când selectăm un oraș pentru a deschide o nouă locație este nevoie de o abordare
strategică, deoarece trebuie să fie recunoscut totodată și potențialul pieței unde se face
lansarea. CUPRA este un brand neconvențional, iar CUPRA Garage este un element cheie în
strategia acestuia de implementare locală. Dorim să generăm experiențe unice și emoționale,
iar faptul că avem propria noastră locație în showroom-ul CUPRA Garage din Timișoara
confirmă faptul că ne transformăm ambiția în realitate”, a declarat Horațiu Moldovan, Brand
Manager CUPRA România.
A doua locație CUPRA Garage din România
Noul showroom CUPRA Garage din Timișoara este situat ȋn Calea Lugojului 136 – Ghiroda,
locație pe care cei din județul Timiș o cunosc deja de 15 ani. Este vorba despre PORSCHE
TIMIȘOARA – distribuitor autorizat multimarcă al grupului Volkswagen AG, ce face parte din
rețeaua Porsche Inter Auto. Porsche Timișoara oferă de acum ȋncolo o experiență exclusivă a
mărcii CUPRA, un spațiu unde fiecare viitor client se va bucura din plin de cele mai noi modele
CUPRA și de o atmosferă specifică brandului.
Performanță pură, tehnologie concentrată pe utilizator, dar și design sofisticat, sunt doar
câteva din caracteristicile brandului CUPRA, pe care le veți putea ȋntâlni ȋn noua locație.
Ambianța este concepută pentru a crea același sentiment de entuziasm și atractivitate
contemporană pe care îl simți atunci când conduci o CUPRA.

CUPRA Garage accentuează individualitatea mărcii, la fel cum modelele CUPRA ies în
evidență într-un peisaj stradal, altfel uniform. Locația transmite, totodată, și ceva din viziunea
mărcii: CUPRA este un brand provocator, în concordanță cu vremurile actuale, urban și
independent.
Drăgan Popadici – Director Executiv Porsche Timișoara, a declarat: „Porsche Timișoara
este deja de 15 ani o adresă foarte cunoscută clienților din vestul țării pentru toate mărcile
Grupului Volkswagen. Ne bucurăm să adăugăm ȋn portofoliul nostru emblematica marcă
CUPRA, cea mai nouă marcă a Grupului, un spirit dinamic, modern și neconvențional, cu
modele extrem de atrăgătoare, atât electrice, cât și cu motoare convenționale. Așa cum noul
CUPRA Garage respectă întru totul cerințele funcționale și estetice ale mărcii, ca spațiu de
primire și interacțiune cu clienții, așa ne vom asigura că respectăm standardele CUPRA și în
materie de întreținere și service, obținând toate certificările internaționale necesare. Date fiind
vânzările pe care le-am înregistrat până acum, cu best sellerul Formentor, suntem convinși că
marca va fi foarte bine primită în vestul țării și ne bucurăm să fim noi cei care o vom pune la
dispoziția fanilor și clienților.”
Experiențe unice pentru clienții CUPRA
Brandul CUPRA ȋși dorește să le ofere clienților săi experiențe unice și memorabile.
Inaugurarea noului showroom este prilejul perfect pentru a afirma, ȋncă odată, că este un brand
puternic și inovator, care ȋși propune să se extindă și să-și facă noul concept cunoscut, atât la
nivel național, cât și internațional.
În prezent, ȋn showroom este expus modelul CUPRA Formentor VZ5, cel mai puternic model al
mărcii de până acum, iar ȋn perioada imediat următoare, acestuia i se va alătura și CUPRA
Born – o mașină 100% electrică. Performanța și electrificarea sunt caracteristici fundamentale
ale mărcii CUPRA, piatra de temelie pe care vor fi construite toate modelele viitoare.
„CUPRA reprezintă performanța contemporană. Ȋn viitor, această performanță va fi una
electrică, dar plină de emoție.
 CUPRA Formentor VZ5 demonstrează impresionant de unde provine marca. Este
cel mai înalt nivel de performanță ȋn ceea ce CUPRA poate oferi, dar și un tribut
adus rădăcinilor noastre din cursele de automobile – un adevărat răsfăț pentru
pasionații de mașini.
 CUPRA Born, pe de altă parte, arată încotro se îndreaptă călătoria, aducând cu sine
multe dintre aceste elemente specifice sportului cu motor, în prezent”, a menționat
Horațiu Moldovan, Brand Manager CUPRA România.

Transformarea SEAT S.A. de la combustie internă la electrificare avansează cu pași mari,
deschizând calea pentru un nou capitol de creștere în istoria companiei, care aniversează anul
acesta 30 de ani de la înființarea și inaugurarea fabricii de la Martorell, Barcelona.
Ȋn anul 2021 brandul a lansat prima sa mașină 100% electrică – CUPRA Born, dând, astfel,
startul ofensivei electrice a mărcii. Born s-a bucurat de succes ȋncă de la momentul lansării
oficiale, fiind unul dintre cei șapte finaliști la premiile European Car of the Year 2022. Acesta a
fost al doilea an consecutiv în care CUPRA a fost selectată, după nominalizarea Formentor în
2021.
Marca se pregătește în prezent pentru cea mai mare ofensivă de produse din istorie, care va
începe în 2024 cu lansarea CUPRA Tavascan și CUPRA Terramar, urmată de CUPRA

UrbanRebel în 2025. Aceste noi modele vor permite mărcii să intre pe noi segmente și piețe și
să-și atingă obiectivul pe termen mediu de a vinde 500.000 de mașini pe an.
CUPRA are ca obiectiv poziționarea ȋntre primele 100 cele mai bune mărci globale până în
2030. Pentru a atinge acest obiectiv, va fi susținută de cel puțin șase pârghii de creștere
sustenabilă. Ȋntre acestea este inclusă și globalizarea mărcii. Ȋn acest an, CUPRA intenționează
să deschidă noi locații CUPRA GARAGE ȋn Berlin, Madrid, Manchester și Paris. De asemenea,
parte a obiectivului declarat de a deveni un brand global, CUPRA analizează în prezent
intrarea în America de Nord.
Pentru informații suplimentare, contactați:
CUPRA România

RELATED ARTICLES

Most Popular