Cum trişǎm ȋn sesiune

0
1170

Este cineva care nu îşi doreşte să poată reţine mult mai eficient materia pentru examenele ce le are acum în sesiune? Toţi ne dorim să putem face o minune şi să avem mai mult spor în ale învăţatului. Trucuri pentru învăţat eficient sunt o grămadă, însă nu toate funcţionează pentru că, surpriză, suntem diferiţi. În general, învăţământul românesc are o componentă importantă şi deloc în regulă, componentǎ ce presupune „toceala”. Nu poţi, dom’le, să treci un examen, dacă nu reţii o serie de definiţii şi clasificări pe care, evident, le uiţi imediat după ce ai ieşit din sala de examen. Până la o reformă adevărată a sistemului, suntem nevoiţi să ne descurcăm cum putem. Dacă ai impresia că „toceala” te va ajuta în viitoarea profesie, ia-ţi gândul!

funny-student-test-forgets-everything

Şi totuşi, ce este de făcut? Consumăm zeci de markere pentru subliniat în culori diferite cursurile pe care le avem de învăţat, bem sute de cafele care să ne ţină treji şi atenţi, citim cu voce tare notiţele încât îi deranjăm pe colegii de cameră, ne facem toate tabieturile posibile în speranţa de a ne ajuta, învăţăm până la ora 3 dimineaţa, dar ne trezim la ora 12 rupţi de oboseală şi chiar devenim brusc credincioşi. Până la urmă, fiecare îşi cunoaşte propria strategie de învăţare astfel încât să aibă succes la examene (sau măcar la cele importante), care să îl ajute să treacă anul.

Există, de ceva ani, şi este într-o continuă dezvoltare, industria produselor care să te ajute să poţi trece mai bine peste aceste probleme, în general probleme legate de memorie şi capacitatea de a asimila informaţiile într-un interval scurt de timp ( ex. Sesiune). Probabil unii dintre voi le folosiţi, alţii poate nici nu le cunoaşteţi. Eu merg pe un principiu simplu şi anume: „dacă sistemul este de aşa natură încât să mă facă să apelez la orice pentru a reuşi, atunci chiar o voi vace”. Până la urmă, dacă nu reuşesc să memorez un anumit număr de pagini pentru examen, atunci nu îl voi trece niciodată, chiar dacă este la o materie care nu are nici o legaturǎ cu facultatea la care mă aflu.

Printre produsele care mi-au reţinut atenţia şi pe care  vi le recomand şi vouă sunt: NeuroOptimazer , Lecitin , Memorex .

gfgfg

Cu toţii suntem studenţi tineri, aşa că banii sunt cei care contează foarte mult. Produsele sunt la preţuri rezonabile, chiar mici. Puteţi rata o seară în club şi să vă procuraţi unul dintre aceste produse. Mai mult, chiar vă rămân şi bani. Sau cel puţin, ieşi în club şi nu consumi ca de obicei. Cafele şi energizante? Ok. Dar de ce să nu încercăm şi produse că acestea? Studenţia este perioada ȋn care este loc şi pentru dictracţie, şi pentru fǎcut lucruri nebuneşti, şi pentru ȋncercat lucruri noi, dar mai presus de toate, este şi acel moment când trebuie sǎ ȋţi pui bazele viitoarei tale profesii, deci viitoarei tale vieţi.

Important este să facem tot ce ne stă cu putinţă să reuşim, să nu avem restanţe şi să trecem anul cu bine. Machiavelli zice că „scopul scuză mijloacele”. Mijloacele acestea sunt naturale şi perfect oportune.

Sursa foto: https://plantum.ro/122-produse-memorie-naturale , notalwayslearning.com