”La începutul secolului trecut, scriind despre Germania, și ocupându-se de arta dramatică, doamna de Staël, atrăgea atenția că spre a obține un succes de răsunet pe scenă, este necesar să fi studiat publicul căruia ne adresăm, precum și motivele de toate felurile pe care se întemeiază opinia sa. Recomandarea doamnei de Staël se adresa autorilor dramatici, dar ea este tot atât de valabilă și pentru cei care administrează teatrele”, scria sociologul Octavian Neamțu în 1969 în revista Teatrul, într-un articol care pleda pentru o relație constantă și responsabilă a celor care produc teatru cu publicul lor potențial.

Astăzi, 50 de ani mai târziu, oare cum arată în realitate acest raport între producătorii de teatru și public, și de ce anume este el condiționat? Mai este publicul românesc îndrăgostit de teatru, așa cum era înainte de 1990?

Numărul 6 al revistei Caietele Masca, publicație periodică editată de Teatrul Masca, are în centrul ei chiar Publicul de teatru, pe care îl cercetează din perspective diferite: aceea a directorilor de teatre, a creatorilor, dar și a specialiștilor în studierea publicului. Plecând de la faptul că barometrele de consum cultural înregistrează în ultimii ani un declin continuu al numărului de spectatori de teatru, într-un peisaj tot mai aglomerat de oferte de divertisment, Caietele Masca # 6 își propune să abordeze un subiect mai degrabă tabu în lumea teatrală de la noi: cine e publicul de teatru azi și ce anume își dorește el cu adevărat?

Comentarii

comentarii