Cum să treci cu brio examenul de licenţă

0
1276

Anii de facultate sunt în general liniştiţi. Sigur, ai oarecum parte de stres de două ori pe an, în sesiune, dar evaluările de acest gen sunt, într-un fel, cam ca probele de la Bacalaureat, deci nu e vorba de nimic imposibil.

Totuşi, precum toate lucrurile bune în viaţă, timpul trece. Şi în trei sau patru ani te trezeşti stresat, cu examenul de licenţă bătându-ţi la uşă.

Ce ar trebui să faci ca să te asiguri că devii licenţiat?

  • Să ai o legătură strânsă cu profesorul coordonator pe parcursul elaborării lucrării.

Sfatul acesta e de la sine înţeles. Ar trebui să găseşti pe cineva care să fie câtuşi de puţin implicat, care să îţi explice ce nu e bine sau ce ar putea fi îmbunătăţit.

130465017071068_437756

  • Să nu laşi totul pe ultima sută de metri.

Dacă în facultate mai puteai scrie materiale cu cinci zile înainte de a le preda….aici nu prea mai poţi apela la aceeaşi strategie.

Şi, contrar a ceea ce ai auzit, licenţa nu se scrie singură. Aşa că începe din timp, nu lăsa pe ultima saptamână.

  • Să verifici ceea ce ai scris înainte de a printa.

Nu ai vrea să îţi dai seama că ai nişte greşeli de alcătuire într-o lucrare aşa de importantă. Şi nici să te trezeşti după câţiva ani întrebându-te dacă totul chiar a mers perfect.

343-examene-interviuri-licenta-cum-sa-eviti-stresul

  • Să nu te stresezi.

Mi-aş fi dorit să ţin şi eu cont de îndemnul acesta la momentul potrivit.

Dar să fim serioşi: dacă nu pui atât de multă presiune în ceea ce faci şi dacă nu îi laşi pe alţii să facă acelaşi lucru, s-ar putea să fii mai relaxat. Ai putea să lucrezi mai bine şi să îţi prezinţi munca mai bine în faţa comisiei.

  • Să te asiguri că ai reţinut conţinutul lucrării.

Te poţi trezi cu o aşa-zisă întrebare capcană oricând în cele 10-15 minute de prezentare, aşa că fii pregătit. De asemenea, ai grijă să nu dai impresia că eşti nesigur pe un răspuns.

bb7693a92f32ad582dc96c9a44cc515981db69a1761420ebbcd674b4fe117679

Şi nu în ultimul rând, dacă participi şi la o probă scrisă, trebuie:

  • Să încerci să reţii câte puţin din toate.

Ştiu cât e de stresant să fii testat la acest nivel. Dar sunt conştientă şi că nu ar trebui să fie capătul lumii dacă ai un rezultat sub aşteptări.

E bine şi dacă treci cu 5. Nu te gândi însă că trebuie să procedezi şi la prezentare la fel. Îţi va trebui minim 7 ca să promovezi.

Felicitări celor care au susţinut examenul deja şi mult noroc celor care vor trece prin focul examenelor.

Aşteptăm şi sfaturile voastre.

surse foto: legestart.ro, studentiq.ro, regielive.ro, ziare.com, quickmeme.com