Bucureştiul este un oraş în care te plictiseşti cu greu. El nu este un loc perfect, dar are un farmec aparte. Şi numeroase spaţii şi evenimente care să acopere gusturi variate. Aşa că, dacă te informezi, sigur vei găsi sugestii referitoare la cum să te relaxezi în Bucureşti cu bani puţini. Chiar şi pe timpul verii.

În caz că ai de gând să explorezi Capitala în următoarea perioadă, îţi voi lăsa aici câteva sugestii.

  • Plimbă-te prin partea veche a oraşului

O recomandare uşor de anticipat ar fi o vizită prin Centrul Vechi. Nu de alta, dar zona atrage numeroşi turişti şi localnici nu numai pentru numeroasele restaurante, ci şi pentru monumentele istorice.

Următoarea ar fi, bineînţeles, Calea Victoriei. Dar sugestiile nu s-ar opri aici: ele ar include monumentele din oraş , foste cartiere şi străzi cu istoric, care sunt celebrate prin diferite evenimente.

  • Vizitează Grădina Botanică

Cum să te relaxezi în Bucureşti cu bani puţini

Grădina Botanică din Bucureşti este uşor de găsit atât din mers, cât şi prin transportul în comun. Cu alte cuvinte, ea pare ideală dacă vrei să afli cum să te relaxezi în Bucureşti cu bani puţini.

Luna aceasta, oaza verde îţi oferă atât şansa de a admira numeroase plante rare, cât şi de a sta întins pe iarbă şi a privi scurtmetraje premiate. Ultima dintre ele va fi posibilă în cadrul Marelui Picnic ShortsUP, care va avea loc între 29 şi 30 iulie.

Costul biletelor la acest eveniment diferă în funcţie de data cumpărării: ele ajung la 25 lei/seară şi 40 lei/abonament iniţial, dar cresc la 30 lei/seară, respectiv 50 lei/abonament la intrare. Asta, în limita locurilor disponibile.

Cum să te relaxezi în Bucureşti cu bani puţini

În cazul în care preferi să mergi la Grădină în zile mai liniştite, trebuie să ştii că preţurile diferă în funcţie de zona pe care vrei să o vizitezi.

În prezent, spaţiile în aer liber pot fi vizitate ori la un preţ întreg de 7 lei, ori cu 2 lei de către studenţi sau elevi. La Muzeul Botanic şi Sere se intră pentru 1 leu sau 2 lei fără reducere.

  • Mergi la muzeul Antipa

Bucureştiul are numeroase muzee. Unul dintre cele care ies în evidenţă este Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa.

În cadrul instituţiei te poţi bucura atât de o expoziţie permanentă, cât şi de două temporare. Prima se intitulează Culorile prin aripi şi este dedicată fluturilor tropicali. A două poartă titlul de Venin – Frumuseţi de neatins şi este dedicată, bineînţeles, animalelor veninoase.

Cum să te relaxezi în Bucureşti cu bani puţini

Programul de vizitare al celei dintâi este de marţi până duminică între orele 10:00 şi 19:00. Cea de-a doua poate fi văzută tot între marţi şi duminică, dar de la 10:00 la 20:00, adică programul normal al muzelui.

Intrarea comună la cele două costă 15 lei/student şi 20 lei/adult. Cea pentru expoziţia permanentă este 5 lei/student şi 20 lei/adult.

  • Participă la un meci de tenis

Cum să te relaxezi în Bucureşti cu bani puţini

Şi în materie de sport contează ceea ce te interesează. Căci doar aşa poţi profita de oportunitatea de a vedea ceva ce-ţi place.

Dacă te pasionează tenisul, zilele acestea ai ocazia de a participa la BRD Bucharest Open. Biletele pentru acest turneu au preţul de 50 de lei. Ele mai sunt însă disponibile doar pentru ziua de 21 iulie…aşa că grăbeşte-te dacă mai vrei să mai intri pe Arena BNR.

  • Ia parte la Bucharest International Air Show

Cum să te relaxezi în Bucureşti cu bani puţini

Visezi să fii pilot? Îţi place să priveşti spectacolul de pe cer al profesioniştilor aviaţiei? Atunci du-te sâmbătă, 22 iulie, pe Aeroportul Internaţional Băneasa.

Acolo vei avea parte de participarea Aeroclubului României, a TAROM, a echipelor de zbor Flying Bulls şi Iacării Acrobaţi şi a unor piloţi renumiţi pentru acrobaţii aeriene.

Intrarea este liberă. Organizatorii recomandă folosirea transportului în comun, deoarece nu se asigură parcarea.

  • Priveşte cerul la Observatorul Astronomic

Cum să te relaxezi în Bucureşti cu bani puţini? Privind stelele, bineînţeles.

Dacă vrei să faci observaţii astronomice prin telescop, ele costă 5 lei/adult şi 2 lei/student. Cele de seară sunt disponibile de joi până sâmbătă de la ora 19:30 la 21:30. Cele de zi pot fi efectuate miercuri de la 11:00 la 16:00 sau joi şi vineri de la 14:00 la 17:00

Cum să te relaxezi în Bucureşti cu bani puţini
Sediul Observatorului Astronomic

În cazul în care preferi prezentări de planetariu, atunci nu vei avea norocul de a le vedea până pe 27 iulie. Altfel, ele sunt susţinute de joi până sâmbătă de la orele 18:45, 19:30 şi 20:15.

Pentru o experienţă  cât mai bună în cadrul său, centrul de pe bulevardul Lascăr Catargiu mai recomandă consultarea ghidului de vizitare.

  • Ascultă Simfonii de Vară

Cum să te relaxezi în Bucureşti cu bani puţini

Dacă eşti pasionat de muzică clasică sau doar vrei să ai parte de noi experienţe, du-te la festivalul menţionat în subtitlu.

Acesta are loc între 28 mai şi 25 septembrie 2017, iar reprezentaţiile sale au loc sâmbătă şi duminică, în Parcul Colţea, între orele 19:30 şi 21:00.

Accesul publicului este liber.

Mai ştiţi şi voi alte metode legate de cum să te relaxezi în Bucureşti cu bani puţini?

surse foto: b365.ro, ro.wikipedia.org, gradinabotanica.unibuc.ro, Grădina Botanică „D. Brandza”, Universitatea din Bucureşti, noapteamuzeelor.ro, eventim.ro, Bucharest International Air Show, Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”, adevarul.ro

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here