Fie că te afli în plină căutare a unui job sau încerci să ridici nivelul carierei tale, cele patru mari direcții profesionale sau sfaturi, dacă vrei, oferite de filmul lui Scorsese te vor ajuta să îndeplinești până și cele mai ambițioase țeluri. Și nu, spre deosebire de film, noi nu te încurajăm să faci lucruri ilegale.

img3

În afara diverselor recorduri depășite, mai mult sau mai puțin lăudabile, ”Lupul de pe Wall Street” este un film care oferă o serie de lecții și sfaturi pentru o carieră de succes. Iată care sunt cele mai importante patru dintre ele.

1. Vorba aceea: ”If you talk the talk, be able to walk the walk!”

Ai ambiții mari, nu-i așa? Vrei să obții un job la cea mai mare companie din domeniul tău de activitate sau vrei să fii promovat la actualul job. A-ți face un plan este partea cea mai ușoară, punerea lui în aplicare e mai complicată.

În ”Lupul de pe Wall Street”, Jordan Belfort era determinat să trăiască o viață de succes din toate punctele de vedere. Când șansa lui de a ajunge unde visa a fost stopată brusc, el nu s-a oprit și a folosit lecțiile învățate pe Wall Street pentru a ajunge acolo unde simțea că îi era locul.

Când spui că vei face un lucru, acordă-ți creditul necesar și fă tot ce-ți stă în putință pentru a-ți îndeplini țelul. Când ești determinat, cei din jurul tău vor începe să te respecte și să te admire. Folosește-te și de asta!

2. Nu te da niciodată bătut!

De la a deveni șomer în chiar clipa la care a ajuns la apogeul carierei, la a face tranziția de la un loc de muncă excelent la unul dezamăgitor​​, plus jongleria cu femeile din viața lui și acoperirea activităților ilegale în fața FBI-ului, Jordan Belfort a întâmpinat o sumedenie de obstacole în “Lupul de pe Wall Street”.

Și știi ceva? Le-a depășit pe fiecare în parte și a ieșit mai puternic ca niciodată mereu din orice încurcătură. Chiar și în finalul filmului, când Belfort e arestat și scos din compania pe care tocmai el a înființat-o, el nu s-a dat bătut și a luat-o de la capăt, devenind public speaker, împărtășindu-și know-how-ul miilor de persoane interesate de experiența sa. A, și să nu uităm de cărțile lui, devenite bestsellers peste noapte.

Dacă ești respins ori de câte ori ești aproape de angajare, nu te da bătut. Mergi mai departe, încearcă noi și noi piste, până când te vei angaja. Când colegul tău a fost promovat, deși tu așteptai asta de ani buni, acceptă eșecul și încearcă din nou. Dă tot ce ai mai bun din tine! Dacă îți dorești cu adevărat ceva, consecvența și ambiția sunt soluțiile cheie.

3. Stabilește-ți prioritățile!

În film, Jordan renunță la nevasta lui în favoarea lui Naomi, pe care el o considera mai atrăgătoare, un pas înainte în calea sa spre succes. Înconjurat fiind de activități dubioase și oameni superficiali, eroul filmului și-a dat seama că ce îl făcea cu adevărat fericit era influența pe care acesta o avea asupra oamenilor, astfel că după ce a fost eliberat din închisoare el și-a resetat cariera pe căi legale, pentru a fi fericit.

E foarte posibil să eșuezi în ale carierei tocmai pentru că nu ai un sistem de priorități și valori cu adevărat bun, care să se plieze personalității tale. Un pic mai multă determinare și pasiune te pot ajuta să te cunoști mai bine și să ajungi acolo unde îți dorești și meriți.

4. Fii lup la locul de muncă!

Pentru a citi în continuare, accesați acest link.

Text: SmartDreamers.com

 

Comentarii

comentarii