Indiferent de vârsta pe care o ai, un lucru este cert: tot timpul vor exista lucruri care te vor stresa. Fie că îți dorești să te autodepășești sau să fii mai isteț, fie că te temi de moarte sau că vei ajunge sărac, fie că îți dorești un alt job, stresul reprezintă o amenințare pentru sănătate.
Pentru că nici rosul unghiilor și nici crizele de isterie nu sunt cool, iată câteva secrete pentru a te relaxa.
Ciocolata. Consumul de ciocolată, în cantități moderate, este benefic atunci când ești stresat, nu doar pentru gustul ei, ci și pentru feniletilamina pe care o conține, chimicală secretată de o persoană care este îndrăgostită.
Condimentele. Atunci când mănânci ceva condimentat, organismul tău eliberează endorfine, lucru care te face nu doar să trăiești o senzație de „foc”, ci și să te relaxezi.
Sportul. Practicat cu regularitate, sportul poate face minuni atât pentru creierul tău, cât și pentru starea ta de spirit. Sunt recomandate în acest sens exercițiile cardio, câte 30 de minute, de cel puțin două ori pe săptămână.
Muzica. Fiecare melodie în parte transmite creierului tău stimuli care îl îndeamnă la relaxare, pace și energie, motiv pentru care de fiecare dată când asculți muzică stresul se reduce considerabil.
Râsul. Chiar dacă ești obișnuit să râzi pentru că ești fericit, de cele mai multe ori trebuie să râzi pentru a fi fericit. Dacă ești stresat, încearcă să faci lucruri care te amuză sau să îți petreci timpul cu un prieten care te face să râzi.
Adrenalina. Fie că alegi să te uiți la un film horror sau să încerci un sport extrem, senzația de pericol va crește adrenalina. Astfel, organismul tău va elibera endorfine, lucru care te va face să te simți mult mai relaxat.
Ambientul. Tot ce se află în jurul tău influențează în mare măsură starea pe care o ai. Pentru a scăpa de tensiune, aprinde câteva lumânări sau bețișoare parfumate și prepară-ți un ceai cu aromă de mușețel sau floarea pasiunii.
Tu ce trucuri de relaxare cunoști?
Sursa foto: gfi.com, wikihow.com