low-self-esteem

Priviri ațintite spre pământ, tulburări interioare și mii de frustrări ascunse printre vorbe nespuse – un cumul emoțional care se poate rezuma în câteva cuvinte: neîncredere în propria persoană.

Este dificil, dacă nu chiar imposibil, să găsești cauzele exacte ale existenței acestei trăiri lăuntrice. De cele mai multe ori, neîncredrea este rezultatul dezamgirilor din viața ta. De orice natură ar fi, deziluziile ancorează spiritul într-un vid emoțional și ne proiectează eul în incapacitatea de a-și mai găsi un echilibru, oscilând între gânduri derizorii.

Credem, deseori, că părți ale caracterului sau fizicului nostru ne-au adus în ipostaza în care suntem. ,,Dacă eram mai frumoasă, poate el se îndrăgostea de mine” ; ,,Dacă eram mai deștept, poate aș fi avut acum acel job” ; ,,Dacă nu spuneam acel lucru, poate nu pleca”. Ceea ce nu înțelegem deseori e că lucrurile se succed într-o anumită manieră oricum, că oricât de frumos, deștept și orice cuvinte ai spune uneori, lucrurile nu se întâmplă sau se întâmplă dintr-un anumit motiv.

Dar ce înseamnă, de fapt, încrederea în sine? Revista Psychologies a realizat un interviu cu Nathaniel Branden, psihoterapeut și filosof canadian, părintele mișcării Self-Esteem, cu un succes colosal peste tot în lume. El afirmă că încrederea depinde de tine, nu vine din exterior: ,,Înainte de orice, este o experiență. Înseamnă să ai încredere în capacitatea ta de a gândi, de a învăța, de a alege, de a lua decizii, de a te adapta la schimbari. Și înseamnă să știi că meriți fericirea. Încrederea în sine nu înseamnă euforie și nici iluzia fericirii adusă, eventual, de complimentele frecvente din partea anturajului, de o mașină mai mare pe care să o cumperi atunci când nu vezi viața în roz, de o mărire de salariu sau, eventual, de o relație amoroasă nouă. Încrederea în sine nu vine din exterior, nici de la părinți, nici de la prieteni sau de la iubiți și iubite, nici de la psiholog și nici de la un grup de susținere. Cel care trăiește conștient de sine însuși își dă repede seama că senzația de încredere venită din exterior este efemeră și prea puțin satisfăcătoare. Încrederea în sine vine dintr-un act de trezire. Apoi vine o practică zilnică ce constă în a recunoaște cine suntem și cine nu suntem, în a fi cinstiți cu privire la ceea ce descoperim. Când faci tot ce îți stă în putință pentru a vedea realitatea așa cum este ea, stima de sine crește aproape în mod natural. Invers, dacă din frică sau din propria voință tu fugi de realitate, îți sabotezi încrederea în sine. O ființă umană nu poate conta pe ea însăși decât dacă, pe o perioadă mai mare de timp, face față realităților proprii, celor mai diverse provocări din viața ei unică și irepetabilă.

M-aș opri puțin la o afirmație care mi-a stârnit interesul și anume faptul că încrederea înseamnă să știi că meriți fericirea. Absorbiți de timpul împotriva căruia luptăm constant, uităm că, de fapt, acesta este scopul suprem al vieții noastre, de altfel banale. Neîncrederea alungă tot mai mult orice urmă a fericirii și o ține departe. Aceste două concepte nu fuzionează, sunt asemeni apei și uleiului. Că recunoaștem sau nu, știm că fericirea este motivul pentru care ne trezim în fiecare dimineață, motivul pentru care seara, înainte de culcare, mii de povești fantastice se perindă pe retina imaginarului. Ori, închiși într-o cochilie a neîncrederii, nu vom atinge niciodată clipa pură de beatitudinte. Da, dezamagiri vor exista și da, ne vor fura, puțin câte puțin, din încredere, dar avem marea capacitate de a uita și a trece mai departe. Poate că vom fi dărâmați de-a lungul vieții de nenumărate ori, dar în timp ce ești la pământ, cu încrederea în propriile forțe ruinată, adu-ți aminte că ai talentul unui meșter iscusit de a te construi la loc, iar fiecare cărămidă pe care o pui e doar o lecție de viață în plus.

 Redactor: Alina Mocanu

Sursa: psychologies.ro

Sursa fotografie: blog.melschwartz.com

Comentarii

comentarii