Săptămâna aceasta a avut loc primul eveniment din seria 25 000 de studenți pentru salvarea unei mame. Sincer, mă emoționează astfel de inițiative, pentru că mă pun pe gânduri… Și nu la cele mai fericite momente.
Însă happy, happy, happy – de 3x happy, dacă e să ne gândim la cei 3 Aristocrați – a fost seara de stand-up comedy, la terasa Filos din Grozăvești. Clasicele replici cu „prietena mea” sau „fosta mea prietenă” (în general, glume despre femei) au făcut deliciul serii. Desigur, n-au lipsit nici glumele mai deocheate, care au stârnit și aplauze din parte audienței, care se înghesuia la mese. Ba chiar au fost aplauze și din afara terasei, de pe băncile din campus.
Cel mai mult am râs la gluma ideii unui concurs de talente la Trinitas. Să fie în genul „Românii au talent”, dar să se numească „Megastareț” – mai erau câteva idei, dar asta a fost singura care mi-a rămas în minte. Să fie genul de concurs unde preoții să se întreacă în cântece bisericești și în mișcări de cadelnițe. Cât de tare ar fi? Cu toatea acestea, cred că studenților la teologie nu le pică bine, așa că ne oprim aici.
De asemenea, după show-ul Aristocraților, un neofit magician a trecut pe la mesele spectatorilor, încântându-i cu diferite trucuri. Simpluțe, ce-i drept, dar, hei, ce poți face rapid și la numeroase mese? Trucurile cu cărțile de joc au fost cele mai populare. Avea o dexteritate băiatul ăla!
Cum ar fi să știi că mai ai un timp limitat de petrecut cu mama ta? Să știi că persoana care ți-a dat viață are nevoie de viață, la rândul ei? Ai face orice s-o salvezi, așa-i? Poate suntem prea bombardați cu asemenea cauze în societatea în care trăim și devenim prea imuni la apelul unora. În acest caz, vorbim de o studentă, la fel ca voi, care, din nefericire, trece printr-o perioadă grea. Haideți să ne ajutăm reciproc. Evenimentul îl puteți găsi aici. Dați mai departe evenimentul, dați-le de știre prietenilor și celor apropiați vouă. Împreună, putem salva viața unei mame.
Donațiile se pot face în conturile:
RO45BTRLRONCRT00A6799202 – RON
RO57BTRLEURCRT00A6799201 – EURO
BANCA TRANSILVANIA -SUC.PANTELIMON
TITULAR: RADULESCU GEORGETA
Foto: Andreea Titianu
Text: Paula Filip