„Știi de Comic Con, nu?” Am înțeles din prima că nu auzisem de Comic Con… Drept să vă spun, doar răsfoisem de plictiseală când eram mică niște BD-uri imense, pe foi A3 cu Decebal și Burebista, atât de prăfuite de mai nimeni nu știa de unde apăruseră. Părinții mă mai răsfățaseră cu reviste pentru copii, Pif&Hercule, Licurici și preferata mea, Buci Maci. Mă făceam că citesc revistele, chiar dacă erau în ungurește sau franceză și de fiecare dată mă întorceam să răsfoiesc paginile din Licurici care treptat, treptat au ajuns marfă de contrabandă între copiii din fața blocului.

Deja se trezea în mine colecționarul de BD-uri ce se supăra la culme când un copil mai puțin inteligent îi făcea mustăți lui Pif sau rupea vreo foaie. Se lăsa cu plânsete de ambele părți și numai un adult putea vedea comicul situației. Rahan fusese reeditat și el, dar nu reușea să mă entuziasmeze ca cele din copilăria mea unde după ce fugeai ca disperatul, cheia casei, fluturându-ți cu un șnur de la adidași, de gât după nenea poștașu’, aveai grijă să nu ai mâinile murdare de la joacă și te uitai la fiecare desen, trăind fiecare moment. Trăiam numai cu gândul la ce urmează în viitorul număr…

Cu nostalgia aceasta de „babă” a anilor `90 m-am dus la Comic Con și m-am întors tot la vechile mele benzi uitate prin bibliotecă, printre alte cărți cu Zâne Cosânzene și Greuceni, povești cu Barbie, dar și cu Batman. M-am entuziasmat când m-a atacat Wolverine, iar la un stand am reușit să sorb fiecare replică din seria X-Men, iar unii făceau cosplay.

Se fotografiau cu toată lumea, de la țâncul ce venea să vadă care „e faza cu chestia asta” până la bătrânul gamer ce testa ultimele noutăți, spre uimirea noilor „recruți” într-ale gaming-ului.

Eu venisem cu prietenul meu imaginar, Mario. El m-a scos din pepeni de fiecare dată când nu găsea prințesa din castel. El știa să răspundă comenzilor și să sară cât mai sus. Luigi era doar personajul secundar de care nu aveai cum să scapi, mai ales când jucai cu fratele tău mai mare. Mă sâcâia că trebuia să se ghideze de Mario, ce pentru mine era adevăratul erou al jocului pe televizor. Dar să revenim la comics-urile noastre ce se întindeau prin toate colțurile, cele românești urcându-se pe podium în topul preferințelor mele personale, reușind să cucerească un public nou, fără să uite de cei care s-au maturizat cu ajutorul lor.

          Harap Alb Continuă http://www.harapalbcontinua.ro și-a arătat forțele (artistice) la Comic Con, a scos abțibilduri, tricoaie și alte nebunii, dar eu tot revista am devorat-o. Deh, îmi place cum desenează băieții ăștia și am o curiozitate nebună să văd cum vor continua povestea originală. Am uitat să vă mărturisesc că nu m-am omorât cu board games, doar aveam prea multe reviste de răsfoit, timpul s-a dus între 2 pagini și un pahar de limonadă. Toate lucrurile bune s-au terminat printre întâmplări de poveste, iar eu și alte mii de oameni am revenit la our secret, secret stash of comics. 😉

Fotografii: Andreea Titianu

Text: Florina Voiteanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here