De data aceasta pot spune că destinul m-a împins ca într-o după-amiază de joi să intru în Cafeneaua Club A Music Cafe. Știu că se numește așa datorită atotcunoscătorului Google, fiindcă localul nu are absolut nicio plăcuță de prezentare. Mint. Are o plăcuță, dar una ca monument istoric. De ce destinul? Simplu, niciun alt local din zonă nu era deschis, iar terasa Argentin nu părea prea călduroasă.

Am avut parte de cea mai plăcută întâmpinare. O coală de hârtie lipită pe ușă ce te atenționează că intrarea se face prin gang. Aici descoperi calea de mijloc între tărâmul-cafenea și tărâmul-bar. Mai exact, pentru a-ți aduce comanda, chelnerița este nevoită să treacă de la bar prin gang, ca apoi să intre în cafenea, unde se găsesc mesele. Vara, în cazul terasei, nu pare deranjant. Însă la -2 grade la care adăugăm puțin ghețuș sau zăpadă, poți spune că adusul unei tăvi cu ceai devine sport extrem. De altfel, nu-i de mirare că au trecut aproximativ zece minute până chelnerița a îndrăznit să vină să-mi ia comanda, deși localul era aproape gol.

Că tot veni vorba de comandă, meniul se încadrează în sfera miturilor:  crezi că poate există, ți-ai dori să-l vezi în realitate, dar te mulțumești cu ceea ce cunoști deja. Mai exact, lipsește cu desăvârșire de pe mese. Abia după ce am dat comanda, am fost întrebată dacă aș vrea să văd meniul.

Între timp, m-am lăsat absorbită de decor și de semnele de întrebare care nu încetau să tot apară. Pe pereți, printre fotografiile cu Bucureștiul secolului al XX-lea, se găsesc instrumente muzicale stilizate și afișe cu Jazz nad Odra, un festival polonez de jazz. Cu toate acestea, playlistul localului aparține postului de muzică VH1 pe care este dată plasma fixată pe perete. Ceea ce mi-a atras atenția a fost o ușă neagră, poziționată la vreo 20 de centimetri de podea. Dacă o deschizi, dai de o încăpere mică și goală. Probabil un tărâm nou în curs de construire pentru care încă se mai caută inspirație. Poate fi orice, numai să-ți dorești. Credeai că ai scăpat? Până și podeaua îți face cu ochiul sau, mai bine zis, cu numărul. Din loc în loc găsești numere, ancore sau timone, mai ales că parchetul imită modelul unei bărci. Deja devii sceptic când vezi și inscripția ,,sailfish”. Podeaua pare să te facă într-un mod subtil ,,egoist”, totul din cauza omofoniei cu ,,selfish”. Dar să fim serioși, puțini vin să facă analogii între elementele decorului. Sau doar eu. În rest, studenții vin aici să mănânce și să bea. Mai mult, pentru fiecare comandă de la bucătărie primești ”moka” un ceai sau o cafea. Ofertele scrise cu cretă pe tăblițele de afară sunt pline de astfel de bonusuri. Prețurile sunt gândite ca pentru buzunarul tinerilor, de altfel, ei sunt și cei care își fac veacul cel mai des pe aici.

   În concluzie, Cafeneaua Club A Music Cafe are de toate și nimic, tu numai să vii cu portofelul după tine și inspirația de acasă, de restul se ocupă ei.

Text și foto: Dana Alecu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here