Teatrul Evreiesc de Stat închide seria spectacolelor-lectură din acest an aniversar, dedicat împlinirii a 140 de ani de teatru idiş în România, cu un eveniment ocazionat de sărbătoarea de Hanuka.

Vesela sarbătoare, dedicată copiilor și bucuriei luminii, celebrând Victoria și supraviețuirea încă din timpuri străvechi, devine, în acest an, prilej de a va prezenta minunate povești pentru cei mari.

Apărută în Europa de Est, mișcarea hasidică a făcut parte integrantă din viața religioasă, dar și culturală a populației evreiești așkenaze, îmbogățind folclorul, artele, literatura, precum și lumea spiritualității iudaice. Marele scriitor  S. Y. Agnon, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1966, a preluat miezul de înţelepciune al poveștirilor hasidice șlefuindu-le sensurile profunde în bijuterii narative.

Vineri, 16 decembrie, vă invităm, în compania actorilor Teatrului Evreiesc de Stat, la un spectacol-lectură pornind de la scrierile marelui autor.

Evenimentul, după un concept de Lect. Dr. Camelia Crăciun, vă prezintă o dramatizare  a textelor cuprinse în volumul Tâlcul tuturor faptelor. Povestiri hasidice de S. Y. Agnon, publicat de Editura Humanitas în traducerea din ebraică a lui Gheorghe Miletineanu.

Dramatizarea aparține lui Edith Negulici, iar spectacolul va fi realizat în parteneriat cu Radio Romania Cultural – Teatrul Național Radiofonic, în cadrul unui mai amplu proiect de colaborare instituțională. Din distribuție fac parte: Maia Morgenstern, Mirela Nicolau, Nicolae Călugărița, Neculai Predica, Alina Tomi, Viorel Manole, Nicolae Botezatu, Cristina Cîrcei, Cornel Ciupercescu.

Teatrul Evreiesc de Stat (Str. Iuliu Barasch nr. 15) vă așteaptă vineri, 16 decembrie 2016, începând cu orele 19.00.

Intrarea va fi liberă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here