În ajunul sărbătorii de Pesah, vă invitam să ne fiți alături pentru o seară de poveste în care legendele și realitatea se îmbină pentru a contura portretul unui scriitor de excepție.

Clasic al literaturii idiș, scriitorul și dramaturgul I.L. Peretz s-a inspirat din viața de zi cu zi a populaţiei evreieşti est-europene cu bucuriile și neajunsurile ei, în special fiind fascinat de lumea hasidică, plină de legende și povești încărcate de sens.

Poveștile hasidice ale lui Peretz reprezintă o parte importantă din opera scriitorului, iar textele pe care vi le-am pregătit vă oferă câte un crâmpei din marile teme de inspirație ale autorului: pornim de la povestea unei familii sărmane care, în ajun de Pesah, ajunge să se bucure printr-un miracol de minunata sărbătoare, ne îndreptăm spre universul casnic în care domnește armonia, dar și pildele sarcastice și dialogurile amare, neuitând să ne oprim la sursa centrală a creativității autorului: lumea hasidică. Legenda țadicului milostiv, a omului sfânt și înțelept care ajunge mereu și mai sus prin faptele sale, sensurile profunde ale existenței umilului și tăcutului Bonțe, neprotestând viața întreagă, dar și povestea întâlnirii dintre cele două lumi, a îngerilor și a oamenilor, la granița dintre viață și moarte desăvârşesc un univers literar fascinant pe care vă invităm să-l explorați alături de noi.

Vineri, 22 aprilie, orele 18.00, la Biblioteca Metropolitană (Str. Tache Ionescu, nr. 4) ne vor fi tovarăși de călătorie livrescă actorii Teatrului Evreiesc de Stat: Maia Morgenstern, Natalie Ester, Arabela Neazi, Monia Pricopi și Mircea Drîmbăreanu.

Intrarea va fi liberă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here