Cred că toti căutăm ceva care să ne definească, într-o oarecare măsură. Ceva cu care să ne identificăm din punct de vedere al personalităţii, al atitudinii, al opiniilor. E motivul pentru care sunt un mare fan al crossfit-ului. Mă regăsesc în acest trend sau stil, cum vreţi să-i spuneţi.

history-of-crossfit

În primul rând, nu cred în extremităţi, în soluţii unice. Sunt de părere că întotdeauna există alţi factori şi un întreg context. La fel este şi crossfit-ul. Este o combinaţie între mai multe exerciţii, stiluri de fitness, maniere de a lucra. Nu se bazează doar pe forţă sau doar pe exerciţii de tip aerobic, ci le combină, pentru a atinge tot ce este mai bun din toate direcţiile.

Indiferent dacă o persoană îşi doreşte să slăbească, să pună masă musculară, să se definească sau doar să se antreneze pentru a fi in formă, crossfit-ul îi oferă toate beneficiile şi toate condiţiile necesare pentru a face asta. Combină elemente din fitness, aerobic, funcţional training sau bodybuilding pentru a ajunge la posibilităţi nenumărate.

Aşadar, în funcţie de obiectivele noastre, de stilul de viaţă, de posibilităţile corpului, de istoricul sportiv, de condiţia fizică şi multe altele, crossfit-ul este o întotdeauna o soluţie la îndemână.

Totuşi, mi se pare foarte important faptul că, în crossfit, nu omiţi anumite lucruri importante. De exemplu, practicanţii de fitness obişnuiesc să omită importanţa exerciţiilor aerobice, iar  mulţi practicanţi de aerobic au păreri diverse despre fitness, considerând că îşi dezvoltă doar masa musculară, ceea ce este total eronat. În crossfit, însă, diversitatea exerciţiilor şi combinaţiile realizate între diferite elemente au capacitatea să surprindă permanent corpul şi să elimine, aşa cum am spus mai sus, extremităţile. Cu toate că o persoană are un anumit obiectiv, îl atinge, însă nici nu neglijează alte elemente importante din punct de vedere fizic sau al sănătăţii.

Nu ştiu dacă v-am convins sau nu, dar nici nu am dorit acest lucru. Puţini ştiu că, din punct de vedere al eficienţei, există şi alte tipuri de fitness sau de aerobic, trebuie doar să încercaţi. În opinia mea, contează foarte mult preferinţele şi stilul de viaţa. Cu alte cuvinte, e important să faci ceea ce îţi place şi ce te atrage. Nu eşti obligat să intri în sala de fitness, însă poţi beneficia de exerciţii şi de moduri de antrenament care să suplinească acest lucru.

Contează mult ce faci în viaţa de zi cu zi, cât timp ai să te antrenezi, ce vrei să obţii prin antrenament. Astfel, trebuie să-ţi dai seama care este cea mai potrivită alternativă pentru tine şi cum poţi face să ajungi la rezultatele dorite, luând în calcul şi toate elementele contextuale menţionate mai sus. Aşa că vă urez spor la treaba şi sper să ne vedem în sala de antrenament!

Text: Claudiu Chiper – Formator curs Instructor Aerobic – Fitness în cadrul ABC FITNESS SCHOOL

Foto: cossfitzone.ca

Comentarii

comentarii