Criza de la Guvern – pe înțelesul tinerilor

0
81
Florin Cîțu
Prim Ministru aflat în criză cu USR Plus

O nouă criză la Guvern. USR Plus amenință că se retrage din coaliția guvernamentală. Președintele a aprobat demiterea ministrului justiției. De ce atâta zarvă?

Coaliția care formează actualul Guvern, formată din 3 partide importante (PNL, USR Plus și UDMR) împreună cu organizațiile minorităților naționale reprezentate în Parlament, a aprobat formarea actualului Guvern în decembrie anul trecut. Poate vă amintiți că au fost câteva zile de negocieri pe această temă, imediat după alegerile parlamentare. La astfel de negocieri, partidele discută cum să își împartă portofoliile ministeriale, pe cele din Parlament dar și posturile de prefecți ale județelor.

Cum a început tărăboiul din PNL

Ca urmare a unor „diferențe de opinie” între Ludovic Orban (Președintele PNL) și Klaus Iohannis (Președintele României), acesta din urmă i-a cerut lui Orban (care la momentul alegerilor era încă Prim-Ministru) să demisioneze, deși acesta se aștepta să continue ca Prim Ministru și după alegeri. În acest context a apărut varianta numirii lui Florin Cîțu ca Premier, dar Ludovic Orban a insistat să preia conducerea Camerei Deputaților, al cărei membru devenise după alegeri. Pentru ca Orban să preia șefia Camerei Deputaților, PNL a fost silit să facă compromisuri și să cedeze mai multe fotolii de miniștri decât ar fi dorit, inclusiv ministerele Justiției, Transporturilor, Fondurilor Europene și cel al Dezvoltării. Toate aceste ministere au bugete mari dar și o influență semnificativă asupra deciziilor luate de Guvern, în întregul lui. Pentru mulți lideri ai PNL, care își doreau ca astfel de ministere să îi revină partidului lor, această situație a fost considerată inacceptabilă, ea fiindu-i reproșată lui Ludovic Orban.

Deși pe moment liderii respectivi au acceptat situația, ea a devenit și mai nesuportabilă după ce postul de prefect al județului Cluj a trebuit să fie cedat UDMR-ului, partid preferat de etnicii maghiari. În paralel, în cadrul PNL se anunțase că urmează să se organizeze alegeri pentru conducerea partidului, alegeri ce sunt programate pentru 25 septembrie. Pe fondul nemulțumirii provocate de Orban în PNL, președintele Iohannis (care anterior alegerii sale ca Președinte al României fusese și el președinte PNL) a agreat cu Florin Cîțu să sprijine candidatura acestuia pentru șefia Partidului Național Liberal. Însă pentru a câștiga alegerile pentru conducerea PNL, noul prim-ministru Cîțu a realizat că va avea nevoie de votul primarilor PNL din toată țara. Vom reveni la primarii PNL ceva mai târziu.

Conflictul lui Florin Cîțu cu USR Plus

Guvern
Barna și Cîțu nu se mai înțeleg

Florin Cîțu, actualul premier, a avut primul conflict important cu USR Plus în această primăvară. La acel moment, l-a demisionat pe Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu ca urmare a unor neînțelegeri cu acesta, conflicte care privite din exterior, justificau oarecum demiterea. Totuși, această demitere a afectat orgoliul celor din USR care au înghițit-o cu greu , considerând că aceasta a fost cel puțin neelegantă. Ca urmare a acelui moment, USR Plus, PNL și UDMR au semnat un protocol de colaborare care stabilea cum ar trebui evitate noi momente de criză. Între timp a apărut rectificarea bugetară care prevede care este un mecanism prin care se ajustează bugetul public anual al României. La această rectificare, USR a dorit un buget mai mare pentru ministerul Transporturilor în timp ce primarii din PNL insistau pentru un buget mai mare la ministerul Dezvoltării, deoarece acest minister finanțează o bună parte din proiectele de extindere a rețelelor locale de apă, gaze, canalizare precum și asfaltarea multor drumuri din mediul rural.

Mai mult, ca urmare a presiunii din PNL, premierul Florin Cîțu a anunțat cu surle și trâmbițe că va lansa un program național, denumit programul Anghel Sailgny (după numele arhitectului liberal al podului de la Cernavodă) de reabilitare și extindere a infrastructurii, program finanțat prin rectificarea bugetară. Doar că la rectificarea bugetară, Ministerul Transporturilor, condus de USR Plus, a primit doar 20% din suma pe care o solicitase ca majorare bugetară. Ce a uitat Prim-Ministrul este faptul că nici o rectificare bugetară nu poate trece fără acordul Ministerului Justiției, minister controlat tot de USR Plus. Așadar, când a venit momentul să semneze rectificarea bugetară, aceasta nu a fost semnată de ministrul Justiției, atâta timp cât aceasta nu includea și sumele cerute de USR Plus la Transporturi.

De ce e importantă pentru Prim Ministru rectificarea bugetară

Rectificarea e foarte importantă pentru Florin Cîțu, mai exact nu rectificarea, ci aprobarea programul Anghel Saligny, deoarece aprobarea acestui program înseamnă că va exista finanțare pentru o serie de proiecte de infrastructură locală, proiecte finanțate prin Ministerul Devoltării. Astfel de proiecte pentru primarii multor localități rurale deoarece ele arată locuitorilor din acele localități că primarii sunt serioși, responsabili și merită să fie votați și data viitoare. Acesta e principalul mod prin care primarii PSD au continuat să fie foarte susținuți în foarte multe localități rurale pe perioada cât partidul lor controla aceste programe naționale, deci e lesne de înțeles de ce primarii PNL sunt foarte preocupați de acest lucru. Pe de altă parte, USR Plus are foarte puțini primari în mediul rural și nu este deloc preocupat de programul Anghel Saligny, prin urmare își permite să saboteze aprobarea lui.

Prin schimbarea ministrului Justiției și numirea unui liberal ca ministru interimar la Justiției, prim ministrul poate obține acum aprobarea necondiționată a rectificării bugetare, așteptată de foarte mulți primari. Iar dacă primarii văd că Florin Cîțu le oferă ceea ce le-a promis, atunci și el se poate baza mai liniștit pe voturile lor în favoarea lui la alegerile pentru funcția de președinte al PNL.

Ce urmează acum la Guvern

Mai mulți analiști politici își exprimă deja diverse păreri despre ce poate urma:

Din punct de vedere constituțional, un ministru poate fi interimar pentru o perioadă de 45 de zile. Deci teoretic, USR Plus ar avea cam până atunci timp să își numească un nou reprezentant la Ministerul Justiției. Acesta poate fi inclusiv Stelian Ion, fostul ministru.

USR poate de asemenea să inițieze o moțiune de cenzură prin care să forțeze căderea Guvernului, dar pentru asta are nevoie de 234 de voturi în Parlament, însă partidul nu dispune decât de 80 de voturi în prezent. Prin urmare are nevoie de susținerea altor partide, probabil PSD, care e suficient să susțină acest demers pentru a avea câștig de cauză.

Aici găsiți repartizarea mandatelor de deputat și senator în actualul Parlament.

Există însă și posibilitatea ca Florin Cîțu să fie nemulțumit de proprii colegi de partid care au mandat de parlamentar, deoarece mulți dintre aceștia au fost susținuți ca și candidați de către Ludovic Orban. Acești parlamentari pot fi demiși doar prin dizolvarea Parlamentului. O astfel de dizolvare, deși posibilă, nu a avut loc până acum în perioada post-comunistă a României și pentru a ajunge acolo sunt necesare două condiții, conform articolului 89 din Constituție:

  • Să treacă cel puțin 60 de zile de la prima propunere pentru un nou Guvern, transmisă de Președinte Parlamentului după demiterea actualului Guvern printr-o moțiune de cenzură
  • Parlamentul să fii respins cel puțin două solicitări de investitură transmise de Președinte.

Totuși, varianta dizolvării Parlamentului pare acum una foarte îndepărtată, deoarece într-o astfel de criză politică, președintele țării are cea mai mare putere iar, în actuala conjunctură, președintele Iohannis și-ar diminua numărul aliaților din Parlament dacă ar forța dizolvarea. Totodată, PSD ar fi avantajat de o dizolvare a Parlamentului, iar USR Plus ar risca să rămână în opoziție cel puțin până în 2024.

Concluzia – nici USR și nici PNL nu își doresc să piardă șansa guvernării

Totodată, nici parlamentarii PNL nu-și doresc să dispară din Parlament și nici USR Plus nu-și dorește să piardă portofoliile pe care le deține, în special cel al Transporturilor și cel al Fondurilor Europene. Dacă pică Guvernul și vine un nou premier, inclusiv Ludovic Orban, ar putea însemna că se zdruncină echilibrul coaliției și USR Plus poate pierde o parte din fotoliile ministeriale pe care le deține, deoarece ultima negociere i-a pus într-o poziție mult prea avantajoasă dacă se iau în considerare proporțiile de voturi între PNL și USR Plus. Prin urmare, e de așteptat că USR Plus ar putea accepta în ultimă instanță continuarea guvernării alături de Florin Cîțu, dar în schimbul unui compromis – iar acest compromis ar putea fi chiar rectificarea bugetară privind Ministerul Transporturilor și revenirea lui Stelian Ion la ministerul Justiției. Altfel spus, mult zgomot pentru nimic. În alte condiții atât Florin Cîțu cât și miniștrii USR Plus au șanse bune să aibă mai mult de pierdut decât de câștigat din acest conflict.