luni, noiembrie 4, 2024
Recrutare IQool
AcasăEducație & carierăJob și internshipCredit Risk & Debt Collection Forum inițiază o dezbatere deschisă în domeniul...

Credit Risk & Debt Collection Forum inițiază o dezbatere deschisă în domeniul colectării de creanțe

În România, piața colectării de creanțe a ajuns la un nivel de maturitate care invită la discuții de finețe.

Care sunt cele mai bune practici în această industrie? Care sunt reperele sistemului de colectare în România vs. Europa? Care este profilul angajaților și ce îi motivează să își construiască o carieră în industrie? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care experți în domeniu își propun să răspundă în cadrul Credit Risk & Debt Collection Forum.

Evenimentul, ajuns la cea de-a 6-a ediție, este organizat pe 26 ianuarie, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel, de Conference Arena, membru Marketing Insiders Group. La Credit Risk & Debt Collection Forum sunt așteptați top și middle manageri din industrii precum cea a serviciilor financiare, telecom, sănătate, retail, auto, real estate, legal.

Printre subiectele abordate în cadrul conferinței menționăm:

  • Colectarea ca parte integrantă a procesului de creditare.
  • Productivitatea în zona colectării creanțelor.
  • Segmentarea eficientă a clienților.
  • Pro și contra firmelor de outsourcing în colectarea creanțelor.
  • Protecția consumatorilor și colectarea creanțelor.

Unul dintre speakerii așteptați la eveniment este Nansi Lungu, Lector Univ. dr. la catedra de Științe cognitive, Universitatea Titu Maiorescu și Behavior Analyst Bitdefender. Discursul său va fi despre motivație și demotivație și rolul acestora în productivitatea angajaților.

„Reprezentanții firmelor de colectare de creanțe care lucrează direct cu debitorii se află într-o permanentă luptă mentală cu alți oameni. Ei ajung deseori să își consume resursele interioare, pierd capacitatea de autocontrol și experimentează ceea ce se numește epuizarea EU-lui. În acest context, nu mai văd perspectivele evoluției carierei lor pe termen lung. Un alt factor care demotivează este lupta între conștiința naturală și cea socială. Simțul dreptății înnăscute, format în urmă cu milioane de ani, spune că nu este corect să obligi omul să renunțe la lucrurile lui. Simțul dreptății sociale, format mai recent, spune că prin contract debitorul și-a asumat anumite angajamente pe care trebuie să le respecte. Pentru a-și păstra energia, angajații firmelor de colectare de creanțe au nevoie de motivație, în primul rând intrinsecă. Au nevoie să înțeleagă care este abilitatea pe care o capătă practicând această meserie.” explică Nansi Lungu.

Discuția despre motivația intrinsecă urmează a fi dezvoltată în cadrul Credit Risk & Debt Collection Forum. Un alt speaker așteptat la eveniment este Ana Sebov- Senior Manager Forensic Services, PwC.

Conferința se bucură de sprijinul: Advantage Software Factory– Silver Partner, Competence Call Center – Strategic Partner, Alpine Adventure Romania – Supporting Partner, InScentive– Scenting Partner.

Parteneri media: Manager.roMarketingportal.roJurnalul de AfaceriBănci și Bancomate, România liberăDoing BusinessKompass, 9AM, Urbo.

Pentru mai multe informații despre eveniment vă invităm să accesați:

http://www.conference-arena.com/credit-risk-debt-collection-forum.

Pentru înscrieri de participare sau oportunități de parteneriere, vă rugăm să ne contactați pe adresa registration@conference-arena.com.

Ligia Stroe
Ligia Stroehttp://www.iqool.ro
Liniștea și muzica sunt inspirația mea. Îmi place să văd tot ce-i mai bun în oamenii pe care îi întâlnesc. Sunt un paradox. Afirm ferm că perfecțiunea nu există, însă încerc să o ating în fiecare zi. Cred în oamenii excepționali și îi caut la orice pas. Consider că zâmbetul este întotdeauna cea mai bună armă, indiferent de context. Iubesc noutatea, curiozitatea și inovația. Îmi place să cred că nimic nu este imposibil. Pe scurt, eu sunt : familie, iubire, fericire, optimism, PR, prieteni, sinceritate, multifuncționalitate, zâmbet, entuziasm.
RELATED ARTICLES

Most Popular