afis Creative Night Talk

Seria de conferinţe Creative Night Talk – proiect implementat de Revista Atelierul, moderatoare Mihaela Ion continuă în forţa în luna octombrie, în fiecare joi seara de la 21.00 la 22.00, pe facebook Revista Atelierul.  Sunt dezbătute subiecte de actualitate din cadrul industriilor creative şi culturale, astfel pe 8 octombrie invitată este Carmen Dumitrescu, conferenţiar universitar doctor la Universitatea de Arhitectură Ion Mincu, pe 15 octombrie ne întâlnim cu Ana Tudora – creator de produs, pe 22 octombrie ne reîntoarcem atenţia asupra arhitecturii din România şi îl invităm pe arh. Matius Ichim, iar pe 29 octombrie povestim cu Anca Negescu despre statusul bijuteriei internaţionale.  

Conferinţele online Creative Night Talks propun o abordare multidisciplinară a ceea ce devine un ghid de noi bune practici, în domeniul creativ şi cel conex.

Speakerii sunt invitaţi să ne vorbească direct din atelierul lor sau din birou, pentru a transmite acel sentiment de familiaritate cu care suntem obişnuiti în această perioadă.

Prin prisma desfăşurării lui online, Creative Night Talks facilitează accesului la cultură și anume facilitează accesul la ideile prezentate pentru categoriile de public ce locuiesc în zona dinafara centrelor urbanistice de cultură şi care nu ar avea acces la astfel de evenimente cu speakeri cu un know-how pluridisciplinar.

Orice persoană cu o conexiune la internet poate vedea în timp real pe pagina de Facebook Revista Atelierul aceste conferinţe sau le poate accesa ulterior.

Înregistrările precedente din cadrul Creative Night Talks sunt disponibile:
– pe www.revista-atelierul.ro
pe contul Revistei Atelierul de youtube
pagina Revista Atelierul de facebook

Mihaela Ion afirmă “Vizibilitatea pe care o aceste conferinţe ne face să gândim proiectul şi la nivel internaţional, astfel în următoarele luni vom avea invitaţi internaţionali. Conferinţele Creative Night Talks au devenit definitorii pentru fiecare joi seara, când transmitem publicului nostru detalii pertinente despre industriile creative şi culturale. Ne place foarte mult să avem speakeri din domenii diferite de la arhitecţi (Matius Ichim), la profesori universitari (conf. univ. dr. Carmen Dumitrescu) la creativi care şi-au descoperit pasiunea după ce au activat în alte domenii (Anca Negescu, Ana Tudora). Fiecare speaker din luna octombrie vine cu o poveste de business, cu o poveste de rebranding personal şi cu un know-how competent”.

Pe lângă proiectul Creative Night Talks, din 22 octombrie 2020 propunem Şcoala Atelierul online pentru Antreprenori Creativi, proiect online destinat celor care doresc să înceapă o afacere creativă sau care vor să schimbe anumite aspect din businessul lor creativ.

Punem accentul atât pe partea creativă, cât şi pe cea antreprenorială, şi vei primi informaţii despre: cum să-ți descoperi inspirația și stilul personal, de la concept la colecție; creativitate versus plagiat, reproducere şi recontextualizare, designul de produs, între hobby și afacere, cum să-ți creezi un brand, tehnici de promovare a produselor de autor, business modeling: cheltuieli vs profit; branding și rebranding, customer care.

Detalii despre Scoala Atelierul online pentru Antreprenori Creativi, pe www.revista-atelierul.ro

Creative Night Talks este un proiect de digitalizare a unei arhive colective a creativilor in perioada pandemiei COVID – 19, este o arhiva contemporană în plină desfăşurare.

Această digitalizare a unei arhive contemporane este realizată de o echipă capabilă să gestioneze, implementeze un astfel de proiect multi-pluridisciplinar. 

De peste 10 ani, experienţa internaţională şi naţională Revistei Atelierul este recunoscută, proiectele sale implementate fiind desfăşurate în cadrul unor parteneriate cu importante instituţii şi artişti din domeniu. 

Revista Atelierul este din 2010, un promotor activ, al industriilor creative naţionale şi internaţionale cu un public de peste 9 milioane de vizitatori ai site-ului www.revista-atelierul.ro

Comentarii

comentarii