susţinerea examenului auto

Corupţia creează condiţii insuportabile pentru susţinerea examenului auto

Susţinerea examenului auto, cât și ulterioara obținere a permisului de conducere, au fost dintotdeauna subiecte de controversă. În timp, oferirea unei sume de bani ofițerului examinator pentru evitarea neplăcerilor probei practice a devenit o procedură cotidiană.

Ca rezultat, în 2016, România a ocupat primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește rata accidentelor rutiere.

Precum în multe alte privințe, românii au ales să se conformeze decât să reacționeze. Starea a continuat până când un nou scandal a întors atenția tuturor spre vechea problemă a corupției de la susținerea examenului auto.

Elevii urmează maeștrilor

De data aceasta, candidații sunt cei care fac profit, iar polițiștii se arată scandalizați de ideea de a obține bani de pe urma altora.

Organizarea defectuoasă este responsabilă pentru aglomerația de la examinări. Tinerii sunt nevoiți să aștepte până la 4-5 luni între proba scrisă și cea practică. Distanța dintre cele două crește probabilitatea ca ei să își piardă din îndemânare. În consecință, singura soluție este plata unor ore suplimentare de condus.

Pentru cei care au picat examenul o dată, problema se întoarce tot în jurul banilor. Există șanse mari ca timpul dintre încheierea școlii de șoferi și programarea pentru cea de-a doua probă practică să fie atât de lung, încât ei să fie nevoiți să repete cursurile.

Adolescenții care nu se grăbesc au decis să urmeze exemplul adulților. După modelul polițiștilor, ei au început să își scoată la vânzare locurile de examen. Un candidat aflat într-una din situațiile delicate poate plăti până la 200 de euro pentru un loc.

Măsurile anticorupţie pentru susţinerea examenului auto

În ceea ce privește încercarea de a evita încălcarea legii de către candidați, a fost implementat un sistem de programare online. Cu toate acestea, el nu poate împiedica decât schimbul de favoruri și bani. Situația în sine tot nu este ameliorată. Programul nu mai permite nicio modificare după ce un candidat a fost programat, însă timpul de așteptare între probe nu se micșorează în niciun fel.

Guvernul a luat și el măsuri pentru a reduce corupția în susținerea examenului auto și obținerea permisului. Anul trecut a intrat în vigoare OUG 41/2016, care modifica legislația privind circulația pe drumurile publice. Conform acesteia, atât proba teoretică, cât și cea practică, trebuiau să fie înregistrate audio-video. Însă, în acest moment, numai proba teoretică este filmată. Pentru partea practică a acestuia, sistemele tehnice de monitorizare ar fi trebuit să fie instalate pe autovehiculele folosite la susținerea examenului.

Rămâne de văzut dacă autoritățile vor considera o prioritate ameliorarea corupției în rândul reprezentanților săi. Sau dacă vor răspunde la fel de prompt cum au făcut-o în ceea ce îi privește pe candidații care încălcau legea.

sursă foto: auto-bild.ro

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here