Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi

0
78
Programului Național Cantus Mundi-afiș

Având în vedere activitățile Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”  și ale Programului Național Cantus Mundi, care presupun organizarea de evenimente culturale cu public numeros, precum și întâlniri artistice ale copiilor, tinerilor și dirijorilor din comunitatea Cantus Mundi (peste 1.550 de coruri și 56.000 de membri), precum și ultimele reglementări ale autorităților abilitate în gestionarea și limitarea răspândirii infecției cu COVID-19 (coronavirus), se fac următoarele precizări necesare în actualul context:

  • În urma Consiliului Director din data de 9.03.2020 și pe baza recomandărilor autorităților publice, Corului Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”  și Programului Național Cantus Mundi declară public susținerea deciziilor luate de autorități pentru protecția privind răspândirea virusului COVID-19.
  1. Recomandăm tuturor membrilor Programului Național Cantus Mundi – coruri, dirijori, coordonatori – să se alinieze la toate demersurile impuse de autoritățile publice și să le respecte cu responsabilitate.
  2. Până la noi recomandări ale Grupului de Comunicare Strategică și a celorlate autorități publice, Programul Național Cantus Mundi suspendă toate activitățile cu copii, care se desfășoară în mod curent  la sediul instituției: repetițiile corurilor de copii și ale ansamblurilor de percuție. 
  3. Pentru evenimentul „Ora Pământului” 2020, preconizat la nivel național pentru data 28 martie 2020 și care are peste 15.000 de copii înscriși, se anulează activitățile publice programate, urmând ca acestea să fie reorganizate într-o formulă care să continue acțiunea de conștientizare și responzabilizare față de natură, fără a fi  pusă în pericol sănătatea copiilor.
  4. Corul Madrigal și Cantus Mundi recomandă susținerea activităților curente într-un mediu sigur în contextul ultimelor evenimente publice și vin în sprijinul membrilor comunității prin punerea în practică a unui program online de educație și activități care să permită interacțiunea pe canalele noastre: website-urile www.madrigal.ro și www.cantusmudi.com, platforma online Cantus Mundi, precum și canalele de social media – conturile de Facebook și Instagram ale Madrigal și Cantus Mundi
  5. Specialiștii Madrigal și Cantus Mundi vor oferi dirijorilor de coruri, precum și copiilor înscriși în coruri  ateliere online de învățare, jocuri muzicale, repetiții și concursuri de cânt coral, astfel încât să fie menținută legătura cu copiii, în special în situația în care vor fi închise școlile.
  6. Corul Madrigal va lansa Stagiunea online Madrigal, care va conține materiale difuzate cu regularitate: lucrări din repertoriu nedifuzate, pastile online din repetițiile corului etc., astfel încât produsul cultural Madrigal să fie în continuare accesibil tuturor.
  7. Tradiționalul Concert extraordinar de Paște al Corului Madrigal, organizat de 56 de ani fără întrerupere, nu va fi anulat, dar se va desfășura anul acesta fără public. Înregistrarea concertului va fi oferită publicului prin intermediul canalelor de televiziune și radio. 

Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin”  și Programul Național Cantus Mundi urmăresc constant și cu responsabilitate situația existentă la nivel național, recomandările organismelor abilitate, precum și informațiile disponibile din surse oficiale ale instituțiilor implicate în gestionarea și limitarea răspândirii virusului COVID-19 la noi în țară: Guvern, Grupul de Comunicare Strategică, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii etc.

Corul Național de Cameră „Madrigal-Marin Constantin” este o emblemă a vieții muzicale românești și universale. În 2020, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” împlinește 57 de ani de activitate neîntreruptă, devenind astfel unul dintre cele mai longevive ansambluri corale. 

Programul Național Cantus Mundi este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu sprijinul membrilor Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. Programul Național Cantus Mundi a fost creat în 2011 și instituționalizat la nivel național în 2014, iar astăzi reunește sub umbrela sa peste 1.550 de coruri și 56.0000 de copii.

Programului Național Cantus Mundi -afiș