Uite așa mi-a venit ideea de a pleda pentru dreptate în numele copacilor. Dacă aș spune cu mâna pe inimă că iubesc copacii, gurile rele m-ar putea acuza că am înclinații dubioase sau că fac parte din cine știe ce sectă, dar cine înțelege își va da seama despre ce este vorba și îmi va da dreptate.
Vorba aceea, măcar atât merităm și noi, pardon ei. Dacă stăm bine să ne gândim nu zic rău ce tot încerc să spun, că doar de la ei avem ce respira.
Acum că am avut ghinionul să mai respirăm și aer poluat, nu este vina lor, săracii îl produc curat. Tot noi, oamenii, ar trebui să fim certați și mustrați că nu îl păstrăm curat.
Trebuie să înțelegem importanța naturii în viața noastră și necesitatea acesteia de a fi conștientizată ca atare.
Pe 23, 24, 30 și 31 martie, între orele 10:00-15:00, Asociatia Team Work organizează o provocare care nu are cum să vă lase nepăsători.
Ca să ajung unde doream să ajung, vă spun că timp de 2 weekend-uri puteți participa ca voluntari la Curățenia de Primăvară în Grădina Botanică.
Grădina Botanică reprezintă una dintre cele mai frumoase locuri din București, o instituție de cultură, educație și cercetare, un factor activ în procesul general de conștientizare a relației dintre om si natura, prin prisma necesității conservării diversității vegetale, atât de necesară într-un mediu îmbâcsit de praf și aglomerat precum București.
Sunteți așteptați cu mic cu mare, să pregătiți Grădina Botanică pentru primăvară. Veți fi așteptați cu ceai cald și cafea, iar la sfârșitul zilei, voluntarii vor avea parte de surprize, ca recompensă pentru efortul susținut.
Dacă speech-ul meu nu v-a convins, mergeți să vă convingeți singuri.
Pentru mai multe detalii, cât și înscrierea la acest eveniment, accesați: Pagina eventului sau Grădina Botanică.
Alexandra Mihai