Conferințe de istoria artei și a culturii

0
79

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită marți, de la ora 18.30, la conferinţa cu titlul „Nord şi Sud în arta românească”, susţinută de istoricul şi criticul de artă Pavel Şuşară şi moderată de Dalina Bădescu.

Într-o lume în care suntem invadați zilnic de mii de imagini, din toate direcțiile, fie ele on-line sau offline, trebuie să găsim o modalitate de a selecta eficient imaginile valoroase. Comunicarea vizuală este esențială în cultura noastră, iar înțelegerea mecanismelor din spatele unei imagini ne poate ajuta în felul în care o interpretăm. Studierea Istoriei Artei, ca și a Istoriei în general, ne ajută în înțelegerea prezentului și a viitorului prin analiza trecutului. Chiar dacă la prima vedere domeniul Istoriei Artei se concentrează pe obiectul artistic și pe producerea acestuia, de fapt încorporează analize complexe de istorie, sociologie, estetică, economie, politică și antropologie.

Conferinţa se înscrie în cadrul proiectului „Curs de istoria artei şi a culturii”, ce își propune să prezinte o viziune pluridisciplinară asupra imaginii plastice, din mai multe perspective: etnografică, antropologică, a istoriei religiilor, precum și din perspectiva unor domenii conexe sau derivate, precum cartografia sau piața de artă.

Conferințele anterioare au fost susţinute de Doina Mândru, istoric și critic de artă, Copel Moscu, regizor de film şi consilier artistic, şi Marian Constantin, istoric de artă.