CONFERINȚĂ PE TEMA SINODULUI DIN CRETA

0
180

A.S.C.O.R. Constanța, organizează joi, 8 iunie, începând cu ora 17:00, o conferinţă cu tema Sinodul din Creta. Aceasta va fi susţinută de către Preasfințitul Părinte Kyrillos Katerelos, Episcop de Abydos. Evenimentul se desfășoară în sediul vechi al Universității „Ovidius”, et. 1, Aula B, a Facultății de Farmacie (din apropierea Bibliotecii Universitare, blv. Mamaia, nr. 126,), intrarea fiind liberă.

Invitația a venit din partea Facultății de Teologie din Constanța, prin Universitatea „Ovidius” din Constanța, evenimentul fiind organizat alături de Arhiepiscopia Tomisului și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care va fi prezent alături de Domnul Sorin Rugină, Rector al Universității „Ovidius”, Constanța.

Preasfințitul Părinte Kyrillos este episcop-vicar al Patriarhiei Ecumenice de  Constantinopol, locuind însă în Atena și având titlul onorific de Episcop de Abydos.

Preasfinția Sa este și profesor universitar la Universitatea Națională din Atena, unde predă Istoria Dogmelor, Istoria Bisericii Universale și Drept și Administrație Bisericească, având titulatura de Profesor Universitar Doctor Emerit.

Legătura strânsă pe care o are cu Facultatea de Teologie din Constanța se datorează faptului că în anul 2016 Preasfințitul Părinte a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității „Ovidius” din Constanța și a rămas astfel un bun prieten al studenților, al facultății și al universității constănțene.

Din cauza unor controverse apărute pe tema Sinodului din Creta, ne-am gândit să îl invităm pe Preasfințitul Kyrillos (participant în cadrul acestui Sinod, alături de Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului), care ne poate spune clar și convingător ce s-a discutat și ce decizii s-au luat în acest Sinod.

Amintim că Preasfinția Sa merge în mai multe țări ale lumii unde vorbește despre lucrările desfășurate acolo și totodată împărtășește viziunea sa despre acesta.

În deschiderea conferinței vor fi prezenți psalții Grupului „Sf. Vasile cel Mare”, din Constanța, care vor interpreta melodii folclorice românești și cântări bisericești în limba greacă.