Ambasada Suediei în România şi Asociaţia Editorilor din România vă invită miercuri, 17 mai, începând cu ora 11.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o CONFERINȚĂ DE PRESĂ. Evenimentul își propune să informeze media autohtone cu privire la programul şi oaspeţii ţării invitate de onoare a ediţiei din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest: SUEDIA, prin participarea ES Doamna Anneli Lindahl Kenny, Ambasadoarea Suediei în România.

De asemenea, ultimele noutăți referitoare la ediția din acest an a celui mai important eveniment autohton de dimensiune internațională dedicat cărții și autorilor ni le va oferi Grigore Arsene, Președintele Asociației Editorilor din România.

Participarea țării invitate din acest an se desfăşoară sub motto-ul „Sweden: Creating Stories” şi prilejuiește publicului român întâlnirea cu 9 oaspeți suedezi de primă mărime: scriitori, ilustratori, editori și manageri culturali. Standul Suediei va fi amplasat în Pavilionul C4. La stand, cei interesați vor putea găsi o consistentă ofertă de cărți în limba suedeză, precum și ediții în limba română ale unor cărți suedeze cunoscute. În plus, în Pavilionul C 4 al Romexpo, cei interesați vor putea admira volumele selectate în competiția națională de design de carte din Suedia, „Cele mai frumoase cărți din Suedia”.

În încheierea conferinţei de presă, participanții vor avea ocazia să guste preparate suedeze.

Cea de a XII-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest va avea loc la Romexpo între 24 și 28 mai, iar cele circa 200 de edituri prezente se pregătesc să aducă publicului cititor peste un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi. 2

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here