CONFERINȚA “1 YEAR MARK”o radiografiere a intervenției umanitare pentru Ucraina

0
74
CONFERINȚA “1 YEAR MARK”o radiografiere a intervenției umanitare pentru Ucraina

Palatul Parlamentului a găzduit joi, 16 martie 2023, la Sala Nicolae Iorga, o întâlnire
care a adus laolaltă aproape 200 de reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și ai
administrației publice centrale și locale implicate în acțiunile umanitare dedicate refugiaților
ucraineni. Conferința “1 YEAR MARK” a realizat o radiografiere a efortului umanitar
desfășurat prin proiectul CARE FOR UKRAINE pe teritoriul României.
Încă din primele momente ale escaladării situației din Ucraina, Confederația globală
CARE a inițiat un sprijin umanitar consistent, atât în orașele ucrainene afectate, cât și în
țările cu cele mai ample afluxuri de refugiați, precum Polonia, Georgia, România și Republica
Moldova, ajungând la un total de 989.700 de persoane la nivel internațional. În România,
una dintre principalele zone de implementare ale acțiunilor de suport pentru refugiații
ucraineni, CARE a intervenit prin intermediul a doi parteneri pe termen lung – Fundația
SERA România și FONPC (Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil), printr-
un proiect numit CARE FOR UKRAINE, care a ajuns la aproape 150.000 de persoane afectate
de conflict. 31 de ONG-uri din România și Republica Moldova sunt parte din acțiunea
umanitară CARE FOR UKRAINE.
La cele 5 paneluri de discuții, moderate de jurnalista Amalia Enache, au participat:
ALEXANDRE MOREL – co-director General CARE France, MĂDĂLINA TURZA – Cancelaria
Primului Ministru, PABLO ZAPATA – Reprezentantul UNHCR în România, PHILIPPE WIEBER –
prim-consilier al Ambasadei Franței în România, BOGDAN SIMION – Director Executiv
Fundația SERA România, MIHAI LUPU – Consilier DSU, DANIELA MARIA BOȘCA – Director
Executiv FONPC, COSMINA SIMIEAN – Director General DGASMB, ELENA TUDOR –
Președinte ANDPDCA, EDUARD PETRESCU – specialist programe UNICEF România, ANNA
CRISTINA BURTEA – Director Executiv Fundația INIMĂ DE COPIL, ADELA CRĂCIUN –
vicepreședinte ANDPD, MUNTEANU LIANA AMALIA – Asociația ASSOC BAIA MARE, BEATRICE
DARIE – Director Programe Fundația Serviciilor Sociale BETHANY, VATAMANIUC AURORA –
Președinte Fundația STAR OF HOPE, GIULIA CRIȘAN – consultant Asociația ANAIS,
OLENA LAZARIEVA – reprezentantă a comunității din Ucraina, VALENTINA MÎRZA –
coordonator relații internaționale FONPC, PETER NEWSUM – CARE FRANCE, Director al
programului Ukraine Crisis Response în România și Republica Moldova.
“Am încercat în cadrul acestei intervenții umanitare să fim atât de localizați cât s-a
putut și doar atât de internaționali cât a fost necesar. Cu alte cuvinte, strategia noastră a
fost să conlucrăm cu Fundația Sera România, colaboratorul nostru de 20 de ani și partenerul
nostru în creionarea strategiei de implementare a sprijinului umanitar. Ne-am dorit, prin
finanțarea noastră, să sprijinim ceea ce organizațiile românești știu deja să facă și o fac într-
o manieră excepțională. Dezvoltarea capacității locale a organizațiilor, susținerea lor și
oferirea de soluții și resurse necesare pentru a le dezvolta capacitățile aici, local, a fost din

2
primul moment scopul nostru și am învățat enorm din această colaborare în România și
Moldova.” – ALEXANDRE MOREL – co-director General CARE France.
“Vreau să mulțumesc, la un an de zile de la debutul acestui teribil conflict care a
debutat pe 24 februarie anul trecut, organizațiilor care au făcut posibil acest imens sprijin
pentru refugiați. Cred că munca fiecăruia dintre dumneavoastră a fost extrem de importantă,
nu doar pentru că a salvat vieți, dar și pentru că a dus la o coagulare socială fără precedent
în România. Am funcționat cu toții, statul și societatea civilă, ca o echipă și pentru acest lucru
vă mulțumesc în numele meu personal și al Primului Ministru.” – MĂDĂLINA TURZA,
Cancelaria Primului Ministru.
„Acest eveniment înseamnă un mic popas, în care să ne oprim, să ne uităm în urmă,
să vedem ce am făcut bine și unde mai putem să îmbunătățim. 1 YEAR MARK este un punct
de hotar pentru noi toți, în care să ne tragem sufletul puțin și să ne gândim în câte moduri
ne-au transformat aceste 12 luni. Intervenția CARE FOR UKRAINE a însemnat amplificarea
capacității noastre și a partenerilor noștri în lucrul cu refugiații de la 5% la 100%. Ceea ce am
făcut noi a fost să oferim resurse partenerilor noștri. De asemenea, cred că, în acest an,
administrația publică centrală și locală a învățat să aprecieze mai mult sectorul organizațiilor
neguvernamentale, dar și invers, societatea civilă a învățat să se bazeze pe sprijinul statului.”
– BOGDAN SIMION – Director Executiv Fundația SERA România.
„Everything Everywhere All at Once este filmul care acum câteva zile a luat cele mai
multe premii Oscar și acest titlu exprimă exact cum a fost acest an pentru noi toți, încercând
să rezolvăm totul, peste tot, toate deodată. Cred că acum suntem la o răscruce, sprijinul de
primă intervenție nu mai este necesar, oamenii s-au stabilizat și sunt în siguranță, dar acum
acțiunile trebuie focalizate către integrarea acestor oameni și transformarea lor în cetățeni
independenți.” – PABLO ZAPATA – Reprezentant UNHCR în România.
“O astfel de criză este cel mai bun test de stres pentru orice sistem de protecție, cu
atât mai mult pentru sistemul nostru, care se afla deja într-un stres major. Dacă ne uităm în
toate statisticile europene, România este cam pe locurile finale pe palierul accesului la
servicii de protecție. Criza din Ucraina nu a venit în România ca în Germania, ci a venit deja
pe un procent foarte mare de risc pentru copii. Suntem cu toții de acord că intervenția pentru
copiii ucraineni a fost un succes. Dar cum a fost aceasta un succes și intervențiile noastre pe
termen lung pentru copiii României nu au fost așa de spectaculoase? Cred că am învățat
lucruri importante în acest an și vom putea lua aceste elemente de succes, să le înțelegem și
să le replicăm pentru viitor. Care au fost elementele diferite? În primul rând ne-am
concentrat mai puțin pe procese și mai mult pe rezultate. Apoi am învățat să conlucrăm între
organizații și am început să implicăm beneficiarii mai mult în ceea ce facem pentru ei și am
ascultat ce nevoi au. După criza aceasta nu vom mai avea nicio scuză să nu aplicăm lecțiile
parteneriatelor, comunicării și resurselor flexibile, care iată, pot duce la rezultate mai bune.”
– EDUARD PETRESCU – Specialist programe UNICEF România.

3
“Proiectul DGASMB de la Romexpo a început fix acum un an și a început cu două
mame care au venit la ușa noastră să ne ceară lapte praf și scutece. 272.198 de persoane au
primit din acel moment și până acum sprijin la Romexpo. S-au făcut foarte multe lucruri,
avem o capacitate mult sporită, dar mai sunt multe probleme de rezolvat pentru femeile
vulnerabile și copiii lor, care au în continuare nevoie de servicii. Avem nevoie de acces la
informații referitoare la trafic, pentru că vedem deja semnele violenței sexuale, ale traficului
uman. Avem un exemplu fără precedent în România, în care toate organizațiile statului și
cele neguvernamentale au lucrat toți alături, dar putem face mai mult, mai ales la nivelul
autorităților locale.” – COSMINA SIMIEAN – Director general DGASMB, Direcția Generală de
Asistență Socială a Municipiului București.
“Cândva am avut o casă, o slujbă, o familie, o viață pe care o iubeam. Acum sunt o
mamă singură, refugiată, care are grijă de fiul ei de 7 ani în România, pentru care sunt
mamă, tată, familie și casă. Am început să lucrez din primele zile, iar între slujbă și timpul cu
fiul meu nu-mi găseam timp să plâng, pentru că nu voiam ca el să mă vadă într-o stare de
disperare. Acum colaborez cu cei de la Club Sportiv Olimpic Snagov, una dintre organizațiile
care asigură sprijin psihologic pentru oameni ca mine, refugiați. Acum pot să ajut oameni
care trec prin ce am trecut și eu, știu că pot aduce pentru ei puțină lumină și zâmbet. Știu că
acum am strâns rândurile și tot ce fac aici este să învăț, ca să știu cum pot ajuta Ucraina
atunci când mă voi întoarce acasă”. – OLENA LAZARIEVA, reprezentantă a comunității din
Ucraina implicată în programele Asociației ”Club Sportiv Olimpic Snagov” – unul dintre cei
peste 30 de parteneri ai proiectului CARE FOR UKRAINE.
******
Organizațiile și proiectele susținute prin CARE și implementate la nivel național de Fundația
SERA România cu sprijinul CARE Franța și FONPC sunt: YouHub Association, Fundația FARA,
Fundația ESTUAR, Asociația CARUSEL, Asociația Esperando, Fundația Parada, Asociația de
Ajutor AMURTEL România, Asociația ASSOC Baia Mare, Asociația AUTISM Baia Mare,
Asociația Create Yourself, Centrul European pentru Educație și Cercetare Juridică – ECLER,
Fundația Internațională pentru Copil și Familie „Dr. Alexandra Zugrăvescu”, Asociația Q-
ARTS, Asociația The Social Incubator, Asociația Buna Ziua Copii din România, Asociația
ANAIS, Asociația  „Rădăuțiul Civic”, Asociația Hands Across Romania, Fundația Inimă de
Copil, Organizația Natională Cercetașii României, ALIAT pentru Sănătate Mintală, Societatea
pentru Copii și Părinți, Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale,
Asociația Club Sportiv Olimpic Snagov, Fundația Serviciilor Sociale Bethany, Fundația de
Ajutor Medical Profilaxis, Fundația Star of Hope Romania, Asociația eLiberare, Asociația
Keystone Human Services International Moldova, Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii
„Memoria” Moldova, Centrul de Drept al Femeilor Moldova, DGASPC Sector 1, DGASMB,
DGASPC Sector 3, DGASPC Tulcea, DGASPC Suceava, DGASPC Maramureș, DGASPC Brașov.