Concurs ”Migranții în Europa”

0
165

Comisia Europeană lansează concursul multimedia numit ”Migranții în Europa”.  Acesta este destinat tinerilor artiști, elevi sau studenți cu vârsta de peste 18 ani, înscriși la școlile de artă, grafică și comunicare din toate țările UE și din Croația.

 

Concursul se desfășoară pe trei categorii: afiș, fotografie și videoclip. Înscrierile se fac aici.

Fiecare școală înscrisă poate participa, cu una sau mai multe lucrări, atât la o singură categorie, cât și la celelalte două. Lucrările vor fi evaluate la nivel național, iar cele mai originale și mai interesante vor fi trimise unui juriu european, care va decide câștigătorii. De asemenea, un rol important îl va avea și publicul, care va avea ocazia să voteze online pe site-ul oficial al concursului.

Termenul limită pentru trimiterea lucrărilor este 21 iunie 2013. În luna următoare va avea loc selecția națională, iar în septembrie se vor decide câștigătorii.

Autorii celor 30 de lucrări finaliste vor avea ocazia să meargă la Bruxelles pentru a participa la ceremonia de decernare a premiilor. Școlile din care provin câștigătorii premiului I la cele trei categorii și ai premiului I decis de votul publicului vor fi recompensate cu câte 10 000 euro fiecare.

”Migrația este o temă greu de abordat în momente de criză, cu un nivel ridicat al șomajului. Aceasta are parte de o mediatizare negativă – deoarece migranții sunt găsiți țapi ispășitori pentru o serie de probleme, deoarece politicile europene în materie de migrație nu au funcționat întotdeauna la nivel optim sau, pur și simplu, pentru că știrile frumoase și poveștile pozitive își fac loc cu greu în mass-media de azi…” continuarea o găsiți aici.

Paula Filip