Pe data de 4 mai vom avea un concert cu trupa Eleven, de la ora 20:30 @ La Scena.
Cuvântul de ordine în trupa Eleven este starea de bine. Totul a plecat de la chimia excelentă dintre membrii trupei, ajunși prieteni buni și în afara sălii de repetiție, legându-i o mulțime de zile și nopți petrecute la bere, povești și bancuri.
În 2012, Mugur a început repetițiile cu două proiecte de blues, cooptându-l într-unul din ele, și pe Dani, prieten din timpul liceului. După concertul din noiembrie 2012, din Clubul Ageless al celor două trupe, cei doi părăsesc respectivele proiecte și repetă în doi…in the basement, în locul care va deveni în scurt timp ELEVEN headquarters.
Componenta actuală s-a cristalizat prin sosirea lui Dorin (chitară), cu care băieții mai cântaseră anterior și a lui Radu Moldovan, de la Robin and The Backstabbers, la tobe. Orice asemănare cu personaje reale nu e deloc întâmplătoare!
Eleven ascultă:
Cam orice, de la Deep Purple la Depeche Mode, de la Eurythmics la Gary Moore, de la Tori Amos la Green Day, trecând și prin obligatoriile Pearl Jam, Metallica sau Iron Maiden.
Eleven sunt
– Dani Avram (voce)
– Mugur Iliescu (chitară)
– Dorin Stan (chitară)
– Radu Moldovan (tobe)
Suport artisti: 20 lei