Pe 11 noiembrie, în cadrul UNIFEST, a avut loc un concert cameral în Sala Mare a Ateneului Român. Din program au făcut parte: Robert Schumann – Piese-fantezii, op. 73,  Johannes Brahms – Fantezii, op. 116,  Claude Debussy –  Rapsodia nr. 1 pentru clarinet şi pian 4 Preludii din Caietul II, Francis Poulenc – Sonata pentru clarinet şi pian.

Atmosfera impresionantă a săli s-a potrivit perfect cu interpretarea de excepție a celor doi artiști: Giampiero Sobrino – clarinet și Andrei Licareţ – pian.

1420333_590543110983254_399083480_nGiampiero Sobrino s-a născut în Piemonte, Italia,  și a absolvit Conservatorul din Alessandria. A participat la concursuri internaționale de clarinet  în Italia și Franța. El a fost  clarinetul principal al Orchestrei Filarmonice din Torino și în Orchestra de Fondazione Arena din Verona. Câștigător al unui stagiu de predare acordat de Ministerul Educației din Italia, el a predat cursuri de master și a participat la concerte și înregistrări în Italia, Franța și Spania.

1472266_590543137649918_1864655877_nAcesta a fost ales  prim solist de clarinet al Orchestrei Filarmonice de la Lisabona și Celibidache pentru un turneu internațional important. El a apărut , de asemenea, ca prim-solist de clarinet la Bienala de la Veneția, Festivalul Mozart în Praga și Musicale din Torino, Festival d’Automne din Paris, Panathenaic Festival, Festivalul de Alicante și Aix-en-Provence, Samobor Music Festival, Festivalul Internațional de Arte din New York și multe altele, interpretând  lucrări de Mozart, Salieri, Mercadante, Weber, Rossini, Strauss, Debussy, Copland, Finzi și Berio.

Andrei Licareţ s-a născut pe 11 septembrie 1982 în Bucureşti şi a început studiile de pian la vârsta de 5 ani, cu tatăl său, Nicolae Licareţ (pianist, organist şi clavecinist la Filarmonica “George Enescu” din Bucureşti, acum director artistic al Filarmonicii).

Debutul în muzică l-a avut la vârsta de 11 ani, iar de atunci a concertat în toată Europa şi Statele Unite, câştigând un număr important de competiţii. Din anul 2000, este student al Sommer Akademie Mozarteum (Salzburg, clasa profesorului Dmitrii Bashkirov), al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti (Masterand) si al Peabody Conservatory (prof. Leon Fleisher).

Redactor: Alexandra Mihai

Foto: Andreea Titianu