Festivalul Internațional de Film Independent ANONIMUL, ANONIMUL IIFF, care va avea loc în perioada 9-15 august, la Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării, reunește în competiție cinci filme de lungmetraj, internaționale și românești, selecționate de Ludmila Cvikova.
KALA AZAR (r. Janis Rafa, Olanda-Grecia), LOOKING FOR VENERA (r. Norika Sefa, Kosovo), NEIDENTIFICAT (r. Bogdan George Apetri, România), ONLY HUMAN (r. Igor Ivanov, Macedonia de Nord, Serbia, Bulgaria, Kosovo, Slovenia) și YELLOW CAT (r. Adilkhan Yerzhanov, Kazahstan, Franța) sunt cele cinci filme care vor concura pentru Trofeul ANONIMUL.
La 10 ani de la prezentarea debutului său, Bogdan George Apetri revine la ANONIMUL IIFF, în competiție, cu NEIDENTIFICAT, cel de-al doilea film al său, un thriller polițist care îi are în rolurile principale pe actorii Bogdan Farcaș și Dragoș Dumitru, laureați cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film de la Varșovia. Din distribuție mai fac parte Vasile Muraru, Emanuel Pârvu, Kira Hagi și Andrei Aradits.
FILME ROMÂNEȘTI ÎN AFARA COMPETIȚIEI
Alături de ÎNTREGALDE, fimul lui Radu Muntean, prezentat la Cannes, și CÂMP DE MACI, lungmetrajul de debut al lui Eugen Jebeleanu, alte cinci filme românești vor fi prezentate la ANONIMUL IIFF, în afara competiției:
LEBENSDORF, în regia lui Vali Hotea, avându-i ca protagoniști pe Mimi Brănescu, Ana Covalciuc și Ioana Flora, este o reprezentare socio-culturală a unei generaţii aflate la răscruce. Lungmetrajul îl are în centru pe Ducu Dobrescu, un scriitor care trece prin criza vârstei mijlocii şi este în pană de creaţie. În încercarea de a-şi reface viaţa şi de a-şi termina noul roman, el pendulează între două ţări (România şi Germania) şi două femei (Andra – soţia şi Giulia – fosta lui mare iubire).
MIA ÎȘI RATEAZĂ RĂZBUNAREA, cel de-al doilea lungmetraj regizat de Bogdan Theodor Olteanu, ale cărui protagoniste sunt Ioana Bugarin, Maria Popistaşu, Ana-Maria Guran și Silvana Mihai, va rula de asemenea în afara competiției. Mia este o tânără actriță, hotărâtă să se răzbune pe fostul iubit, de care s-a despărțit într-un mod violent. Filmul a avut premiera internațională în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Varșovia, unde a obținut o Mențiune specială a juriului.
OTTO BARBARUL, debutul în lungmetraj al Ruxandrei Ghițescu, surprinde momentul din viața unui adolescent punk în care acesta se confruntă cu pierderea iubitei sale. Din distribuție fac parte Marc Titieni, Ana Radu și Iulian Postelnicu. Filmul a avut premiera internațională în cadrul Festivalului de Film de la Sarajevo.
Un alt debut în lungmetraj din programul ANONIMUL IIFF este #DOGPOOPGIRL, în regia lui Andrei Huțuleac, produs de Dan Chișu, și inspirat de fapte reale petrecute în Coreea de Sud în 2005. Filmul spune povestea unei tinere care devine peste noapte persona non-grata după ce câinele ei defechează în metrou. #DOGPOOPGIRL a făcut parte din selecția Festivalului de Film de la Moscova, unde a câștigat trei premii, inclusiv Marele Premiu.Prezentat în cadrul festivalului de la Moscova, DUPĂ 40 DE ZILE, în regia lui Andrei Gruzsniczki, se regăsește în programul ANONIMUL IIFF. O poveste despre prietenie și iubire, filmul are în centru relația de prietenie dintre Emil, un bătrân care nu crede în spirite și a cărui soție a murit, și Titi, prietenul lui de o viață, profund afectat de moartea Smarandei, soția prietenului său.
Proiecțiile din cadrul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL vor avea loc în cinematograful din Green Village Resort, precum și în aer liber în Green Dolphin Camping.
Accesul în spaţiile de proiecție este condiționat de deţinerea unui certificat de vaccinare sau a unei dovezi de testare anti-covid, conform reglementărilor în vigoare, precum și de deţinerea unui bilet cu valoare 0. Locurile pot fi rezervate prin achiziționarea unui bilet cu valoare 0 lei de pe platforma Eventbook.ro, cu 24 de ore înaintea începerii proiecțiilor.
Programul ANONIMUL 2021 cuprinde două competiții de scurtmetraje, românești și internaționale, o competiție de lungmetraj, precum și proiecții de film de lungmetraj și scurtmetraj în afara competițiilor, urmate de întâlniri și dialoguri între cineaști și public.
Mai multe detalii, precum și programul festivalului, vor fi comunicate în curând pe http://www.festival-anonimul.ro/