Sâmbătă, 31 octombrie 2015, Fundația CAESAR a organizat la Palatul Behague din Paris (clădirea Ambasadei României în Republica Franceză) colocviul intitulat „Democrație și reprezentare: Perspectivele votului electronic și prin corespondență pentru românii de pretutindeni”. Declarat câștigător în cadrul concursului public de proiecte, sesiunea februarie 2015, acest proiect beneficiază de sprijinul Ministerului Afacerilor Externe prin Departamentul Politici Pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPPRRP).
Proiectul „Democrație și reprezentare: Perspectivele votului electronic și prin corespondență pentru românii de pretutindeni” reprezintă o inițiativă comună a membrilor CAESAR din Franța, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, ce urmărește coagularea experților și personalităților românești din străinătate și din interiorul granițelor României, în jurul unui demers pragmatic de identificare a unor soluții viabile pentru îmbunatățirea accesului cetățenilor români la exercitarea unui drept constituțional fundamental: dreptul la vot. Următoarele două ediții vor fi organizate pe data de 14 noiembrie 2015, în paralel, la Washington și Londra.
Dan Nechita, Director General al Fundaţiei CAESAR, a declarat: „Adânc înscrisă în ADN-ul Fundaţiei CAESAR există o legatură directă cu diaspora României şi potenţialul strategic pe care diaspora îl reprezintă pentru a ajunge la viziunea care ne uneşte: să construim împreună o Românie în 3D – o Românie dezvoltată, democratică, şi demnă. Accesul la vot pentru diaspora – un drept fundamental al tuturor cetăţenilor unei ţări – este un pas absolut necesar spre normalitate şi spre această Românie în 3D pe care ne-o dorim.”
În cadrul Colocviului desfășurat la Paris, Fundația CAESAR a avut deosebita onoare de a-i avea ca invitați pe:
- Domnul David Carmier, Magistrat la Tribunalului administrativ din Paris și Domnul François Lagarde, Magistrat la Tribunalului administrativ din Lyon. Împreună au prezentat participanților principiile care dirijează votul electronic în sistemul politic francez.
- Pietro Speroni di Fenizio, cercetător la universitatea orașului Dublin și consultant eDemocracy, a abordat în prezentarea sa cerințele sociale și instrumentele matematice necesare pentru implementarea votului electronic.
- Domnul Dan Nechita, Director General al Fundației CAESAR, a prezentat Fundația CAESAR și a adresat cuvinte de mulțumire experților prezenți la eveniment.
- Domnul Benoît Sibaud, expert în votul electronic, a analizat oportunitatea implementării votului electronic în cadrul prezentării sale intitulate „Votul electronic: revoluție participativă sau iluzie democratică?”
- Domnul Benoît Chenon, Director tehnic al societății Voxaly, lider de piață pe segmentul votului electronic profesional din Franța, a descris detaliile tehnice specifice aplicate în cadrul proceselor de vot electronic din mediul privat și asociativ.
- Doamna Paun Casandra, jurist (Actecil) a prezentat aspectele juridice esențiale ce trebuie avute în vedere în perspectiva implementării votului electronic sau prin corespondență.
- Domnul Thierry Ollivero, inginer, a analizat votul Românilor de peste hotare din turul II al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014, punând accentul pe cerințele necesare pentru implementarea votului prin corespondență pentru diaspora românească.
Cei 56 de participanți la prima ediție a colocviul au agreat să dezbată în grupuri de expertiză pentru identificarea unor soluții viabile pentru a îmbunătăți accesul la vot pentru românii din diasporă. Aceste grupuri de lucru s-au axat pe trei teme prioritare:
- Securitate cibernetică și informația tehnologiei: Grupul de lucru a realizat o atentă analiză a celor mai noi și mai sigure modalităti tehnice ce pot fi utilizate în eventualitatea implementării votului electronic sau prin corespondență.
- Analiza legală: Grupul de lucru a dezbatut punctele slabe din actuala inițiativă legislativă a votului prin corespondență și a venit cu o serie de propuneri concrete pentru îmbunatățirea accesului românilor din diasporă la procesul de vot.
- Democrație participativă: Grupul de lucru a identificat probleme majore al sistemului de vot actual și a propus soluții concrete pentru ameliorarea accesului românilor din diasporă la vot, atât pe termen scurt cât și pe termen lung.
După derularea celor două ediții ale colocviului, în Londra și Washington, următorul pas în acest proiect este un amplu proces de consultare cu reprezentanți ai diasporei și cu experți în domenii relevante tematicilor sus-menționate. Grupurile de lucru deja formate vor oferi un cadru pentru a continua dialogul început cu ocazia colocviului și vor avea ca scop elaborarea unor propuneri și direcții de acțiune concrete, ce vor fi prezentate public în prima parte a anului 2016.
Scopul acestui colocviu este să aducă în prim-planul agendei publice problema accesului la vot pentru românii de pretutindeni, să genereze o dezbatere publică cu privire la cele mai viabile soluții și să implice specialiști străini și români din domeniu care să contureze propuneri de politici publice cu privire la două soluții concrete: votul electronic și votul prin corespondență.