CLASSICAL CHRISTMAS MARKET a dat tonul sărbătorilor în București

0
22
CLASSICAL CHRISTMAS MARKET decor

După patru săptămâni festive pe Esplanda Operei Naționale București, CLASSICAL CHRISTMAS MARKET își închide porțile, dar invită publicul în continuare la patinoarul în aer liber, care va rămâne activ și pe parcursul lunii ianuarie 2022.

Inaugurat în centrul capitalei pe 3 decembrie 2021, CLASSICAL CHRISTMAS MARKET a fost creat în jurul muzicii de factură clasică dedicate Crăciunului și a atras pe parcursul lunii decembrie peste 200.000 de vizitatori, sosiți din București și din țară.

În premieră în istoria noastră centenară, am construit anul acesta, împreună cu partenerii noștri de la Madrigal, un eveniment special, pe care ni l-am dorit cât mai aproape de oameni și de menirea noastră – primul Târg de Crăciun care îmbină tradiția sărbătorilor cu ceea ce ne reprezintă ca instituții – muzica clasică și activarea culturală de calitate. Suntem recunoscători publicului bucureștean și din țară, care ne-a vizitat în număr atât de mare și care a apreciat cu adevărat atmosfera deosebită creată pe Esplanada Operei, la CLASSICAL CHRISTMAS MARKET” –Daniel Jinga, managerul Operei Naționale București.

CLASSICAL CHRISTMAS MARKET a fost organizat în premieră de Opera Națională București și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, alături de Programul Național Cantus Mundi și a funcționat zilnic, în perioada 3 – 30 decembrie 2021, între orele 10.00 și 22.00.

Publicul s-a putut bucura de cele mai frumoase atracții specifice unui Târg de Crăciun, puse în valoare de sunetul live al colindelor celor peste 6.000 de copii din aproape 100 de coruri din Programul Național Cantus Mundi, care s-au succedat pe scena din fața Operei Naționale. De asemenea, fundalul sonor al Târgului a fost completat și de înregistrările Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și cele ale artiștilor de la Opera Națională București și Opera Comică pentru Copii, care au însumat aproape 300 de ore de muzică clasică, difuzată fără oprire.

Iată că centrul Bucureștiului a răsunat luna aceasta de muzica perfectă a sărbătorilor, interpretată live de micii colindători din corurile de copii din toată țara din Cantus Mundi, cel mai mare program de incluziune a copiilor prin muzică, derulat de Corul Madrigal. Pentru că, alături de Opera Națională București, despre asta am vrut să fie CLASSICAL CHRISTMAS MARKET, dincolo de surprizele și activările caracteristice unui târg de Crăciun – să fie un festival al bucuriei, al apropierii de ceilalți, în special în aceasta perioadă dificilă pentru noi toți. Ne-am dorit și sper că am reușit să aducem publicului spiritul și atmosfera magică a unei comunități care întâmpină și petrece împreună sărbătorile, cu energie bună, acceptare și muzică. Rămânem în continuare pe Esplanada Operei și vă așteptăm la patinoar și în prima lună a noului an!” – Emil Pantelimon, managerul Corului Național de cameră „Madrigal – Marin Constantin”

Astfel, organizatorii au decis ca una dintre vedetele CLASSICAL CHRISTMAS MARKET, patinoarul cu 600 de metri pătrați să rămână accesibil și pe parcursul lunii ianuarie 2022, alături de o parte dintre căsuțele cu bunătăți specifice sărbătorilor de iarnă.

Alături de concertele de pe Scena Cantus Mundi, publicul a apreciat plimbările cu Trăsura Magică, Express-ul Polar OCC și călătoriile VR cu sania sau Atelierele Spiridușilor, unde copiii au putut crea propriile cadouri de Crăciun. Întâlnirile celor mici cu Moș Crăciun, care a primit tradiționalele scrisori pentru noaptea de Ajun au adus multă emoție, precum și Magazinul OCC și căsuțele cu bunătăți tradiționale, toate amplasate într-o scenografie de poveste, pe nu mai puțin de 12.000 de metri pătrați. Atmosfera specială și farmecul autentic al acestei perioade din an au fost generate și de decorurile uimitoare expuse, cu îngeri uriași, care anunțau un cadru de poveste încă de la intrare, decorațiuni luminoase și brazi masivi încărcați de luminițe și, deopotrivă, proiecții pe clădirea Operei și jocuri de lumini arhitecturale pe întreaga suprafață a târgului.

CLASSICAL CHRISTMAS MARKET s-a înscris în seria evenimentelor importante organizate anul acesta de sărbători de către Opera Națională București și Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”.

Astfel, pe parcursul Târgului, în sala mare a Operei au fost aplaudate mai multe reprezentații eveniment: premiera spectacolului centenar „Lohengrin” de Wagner (regia Silviu Purcărete), Seara Tinerilor Coregrafi,  spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci” de Ceaikovski, spectacolele „La Traviata” de Verdi, „Nunta lui Figaro” și „La Bohème” de Puccini – organizate de Opera Națională București, precum și ovaționatele reprezentații ale Spectacolului Extraordinar de Crăciun al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” -„Pe drumul Crăciunului”.