Cine dă de pământ cu Legea lui Newton?

0
548

Ești gata să sfidezi gravitația? Red Bull Gravity Challenge caută minți creative care sunt gata să facă față provocării supreme – să fenteze gravitația cu inteligență și muuuultă imaginație. De ce? Pentru că trebuie să se pună cu o minte luminată ce a făcut istorie – Isaac Newton și a sa lege, care spune că fiecare corp din Univers exercită o forță de atracție (gravitație) asupra tuturor celorlalte corpuri, care variază în funcție de masele corpurilor și de distanța dintre ele.

Care este provocarea ta? Să-l “contrazici” pe acest domn celebru și să ne demonstrezi că poți lansa un ou crud de la 12 metri și să-l faci să aterizeze în siguranță, fără a se sparge, zgâria sau… exploda. 

Au început să se miște niște rotițe? Dacă da, atunci trebuie să te apuci de construit. Nu de alta, dar să dai cu legea lui Newton de pământ nu e treabă ușoară! Oul trebuie să-și găsească loc într-un aparat pe care îl veți construi voi, cu mânuțele voastre. Aparatul nu trebuie să depășească volumul de 1m cub, iar greutatea să nu depășească 5 kg.

Daca vrei să ne arăți că poți, atunci te așteptăm alături de alți doi prieteni să vă înscrieți pe www.redbull.ro/gravitychallenge până pe 21 aprilie 2015.

Un juriu alcătuit din 3 persoane, recunoscute pentru expertiza și cunoștințele lor în fizică, design și umor vă vor evalua pe criterii de performanță tehnică, creativitate. Dar punctăm și popularitatea pe Facebook! Echipa voastră sigur e demnă de o pagină dedicată.

Regulamentul concursului este disponibil aici.

Mai multe informații despre eveniment găsiți accesând pagina de Facebook.