Cinci lucruri care nu îmi plac iarna

0
1548

Nu întotdeauna am avut sentimentul ăsta de reticență în ceea ce privește iarna. Cândva așteptam cu cea mai mare nerăbdare ultima lună a anului. Prin ochii mei de copil, tot ce vedeam erau multe cadouri, dorințe împlinite, oameni fericiți și chipuri vesele. Cu timpul, toate aceste lucruri s-au schimbat puțin și parcă încet, încet au început să își piardă din valoare și din esență. Poate că așa se întâmplă când crești și inevitabil capeți o altă viziune asupra anumitor lucruri. Nu mă înțelegeți greșit, încă iubesc cadourile, ohooo și încă cum!

giphy (5)

Aparent, iarna este simplă, tot ce trebuie să faci este să stai în casă și să mănânci tot felul de bunătăți, să cânți colinde în jurul bradului frumos decorat și să urmărești de nenumărate ori clasicul „Home Alone” alături de cei dragi, în timp ce afară ninge liniștit ca în povești. Da, sună atât de drăguț că parcă începe să-mi placă și mie. Totuși, simpatia și căldura cu care întâmpinam cândva iarna se încăpățânează cu desăvârșire să apară și de data asta.

Haideți să vedem cinci dintre motivele pentru care m-aș ascunde într-o cutie, din care aș ieși abia prin martie:

  • Frigul. Deși sună a clișeu, frigul este factorul cel mai important pentru care iarna este atât de greu de suportat. Să ieși din casă dimineața, când abia ai reușit să te desprinzi de așternuturile moi și calde este probabil momentul în care detestăm frigul în cel mai profund mod. Vântul care îți suflă în față fără milă, degetele înghețate deși porți mănuși, gheața de pe jos care te provoacă să mai iei o căzătură și anul ăsta…cum să nu adori iarna?!

giphy (6)

  • Mocirla. Zăpada e frumoasă. E plăcut când ninge puțin, mai ales de Crăciun, când casele își pun cușme albe, iar fulgii dansează armonios în văzduh. Totuși, ce se întâmplă după ce toate astea se termină? Mizeria este de nedescris. Mașinile care merg în viteză contribuie la împrăștierea mocirlei, mai ales pe pantalonii tăi, că deh, acolo stă mai bine decât pe jos. Ca să nu mai vorbim de cizmele care chiar și dupa un drum scurt se transformă în niște galoși de toată frumusețea.

tumblr_nfz2e6DXLq1rswnafo2_250

  • Aglomerația. Niciodată locurile nu sunt mai aglomerate decât sunt iarna. Târgurile de Crăciun sunt pline, de n-ai loc să te-nghesui nici cât să-ți iei o turtă dulce, traficul e mai prost decât de obicei, nu e nevoie să mai descriu transportul în comun, căci oricine care a circulat măcar o data cu el își poate imagina cum arată acesta într-o zi de iarnă. Totul e aglomerat, cafenele, magazine, supermarket-uri, lumea toată se îmbulzește de parcă ultima lună a anului ar fi și ultima lună din viața lor.

giphy (2)

  • Aceleași cântece peste tot. Bun, o să spuneți probabil că asta e absurd, ce e mai potrivit pentru a asculta iarna decât colinde? Total de acord. Muzica de Crăciun e superbă, te unge pe suflet, îți deschide poarta spre tărâmul melancoliei și te face să simți și mai puternic aroma de scorțișoară și brad. Dar după ce-ai căzut în fund pe gheață și ți-a scăpat paharul de vin fiert pe jos că nu-ți mai simțeai mâinile degerate după ce-ai stat juma’ de oră la coadă, numai de colinde nu-ți mai arde. „It’s begining to look a lot like Christmas” auzi prin cafenele, la târguri, în mașină, în vizite, la soneriile de la telefon și probabil, în curând, și la tonomatul de cafea.

giphy (9)

  • Opțiuni limitate de activități. Iarna te odihnești, îți încarci bateriile, deși le descarci la loc când ieși afară în frig, dormi mult și mănânci la fel de mult. Totuși, când e vorba să faci chestii, degetele de la o mână îți cam ajung să numeri activitățile posibile. Mergi la film, mergi la teatru, ieși la un vin fiert, mergi la munte și alte chestii de genul. Toate sunt distractive până la un moment dat. Eu personal simt o lipsă profundă a soarelui, a căldurii și armoniei pe care numai el le degajă.

giphy (7)

Ca să încheiem totuși într-o notă mai veselă am să vă spun și ce îmi place iarna, pentru că mai există și câteva lucruri care îmi aduc bucurie și care îmi pun un zâmbet pe buze în aceste luni reci, și anume: să dăruiesc cadouri și să îmi cheltui banii pe toate prostiile, de la lumânări parfumate roșii și până la urechi de ren pentru câinele meu, să primesc cadouri și să deschid cu emoție ambalajele în care sunt frumos împachetate, să beau vin fiert și să mănânc turtă dulce, să stau ghemuită lângă brad și să citesc o carte bună, cremele de corp cu aromă de scorțișoară, masa de Crăciun în familie, când totul se încheie cu burțile pline și multă voie-bună și, desigur, ultima zi din februarie, când oficial mă pot bucura în sfârșit de venirea primăverii.

giphy (8)

tumblr_ngchuoKlfh1rqak9yo1_250

tumblr_nfz76eG9DD1r6ym6go1_1280

Sursă foto: https://www.tumblr.com/