CFR Cluj a remizat duminică seara, 1-1, în etapa a II a din Play-Off-ul Ligii I împotriva principalei contracandidate la titlu, FCSB într-un meci disputat pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.

Decizii controversate ale lui Hațegan

După un început de meci fără ocazii concrete de partea vreunei echipe, partida s-a animat  spre sfârșitul primei reprize, atunci când centralul Ovidiu Hațegan a acordat un penalty contestat de către oaspeți.

Mingea îi cade pe mână lui Romario Benzar, iar problemele care apar sunt dacă jucătorul și-a creat un avantaj astfel, ori a avut intenția de a juca balonul cu mâna. Veteranul Culio confiscă balonul, îl fentează pe Bălgrădean și face 1-0 pentru CFR. 

Golul a picat numai bine pentru ardeleni, deoarece doar o execuție individuală sau o greșeală personală putea destabiliza partida, la cum a arătat jocul până atunci. Și chiar înaintea pauzei scorul putea fi egal dacă bomba lui Budescu expediată din afara careului,  fără preluare, nu ar fi atins transversala porții lui Arlauskis.

Partea a doua începe la fel ca prima, fără ca vreo echipă să iasă în evidență cu ceva. CFR Cluj mai cere încă o dată lovitură de la 11 metri, după un fault al lui Pintilii asupra lui Andrei Peteleu, iar spiritele se inflamează din nou. Penalty-ul pare a fi mai clar decât primul.

În decurs de 10 minute, Hațegan  îi elimină chiar pe autorii fazei de mai devreme. Andrei Peteleu, respectiv pe Mihai Pintilii îți lasă echipele în 10 oameni și creează spații mai mari pe teren.  „Roșul” direct acordat stelistului stârnește de asemenea conflicte între cele două tabere, deoarece faultul asupra lui  Ovidiu Hoban pare să nu fi avut intensitatea necesară unei eliminări..

Gnohere salvează Steaua  din nou

Meciul părea să se îndrepte către un 1-0 chinuit pentru ardeleni, însă în prelungirile partidei golgeterul roș-albaștrilor în acest sezon, Harlem Gnohere, dă lovitura și împinge balonul în plasă din 2 metri, după o neatenție a lui Andrei Mureșan.

Astfel, CFR Cluj pierde șansa de a se distanța la 5 puncte de  bucureșteni și rămâne la doar două puncte în fața FCSB-ului. Un rezultat ce pare a fi echitabil la cum a arătat meciul de pe „Dr. Constantin Rădulescu”.

Ardelenii se vor deplasa la Craiova pentru un meci extrem de greu împotriva oltenilor lui Devis Mangia etapa viitoare, în timp e  Budescu & co.  vor avea un meci mai ușor, acasă, împotriva celor de la Iași conduși de Flavius Stoican.

Sursa foto: Facebook FC Steaua București

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here