Suntem în ultima lună a lui 2018 și cu ocazia apropierii noului an, de obicei, se trage linie și se readuc în discuție evenimentele importante, cele care au marcat într-un fel sau altul anul ce se va încheia în scurt timp. Ce am făcut noi, românii, în ultimele 12 luni? Am mers la job/ facultate/ liceu, am lucrat atât de multe ore încât de abia mai avem energie pentru petrecerea de revelion, am vizionat filme și seriale, am frecventat diverse locuri din oraș, între timp am construit și o catedrală, am citit atunci când timpul ne-a permis. Și aș vrea să mă opresc asupra celui din urmă subiect. Ce au citit românii anul acesta, în consecință: care sunt cele mai vândute cărți în 2018?
După ce am făcut un research, citind articole în domeniu, fiind atentă la rubrica „bestseller” a librăriilor fizice și online, am ajuns la un rezultat cel puțin interesant.
Printre cele mai citite cărți se numără „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” a istoricului israelian Yuval Noah Harari, vândută în peste 30 000 de exemplare, la Bookfest fiind pe locul 1 în topul vânzărilor. Tot Harari a scris „Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului”, volum care s-a bucurat de un mare succes în ochii publicului român anul acesta.
În cadrul Târgului Internațional Gaudeamus, cititorii au fost interesați, în primul rând, de textele aparținând lui Radu Paraschivescu (editura Humanitas), Yuval Noah Harari (Polirom) și Michelle Obama (Litera).
O scriitoare controversată, ale cărei cărți au devenit bestseller-uri la scurt timp după expunerea lor în librării este Irina Binder. Unii (printre care și criticul literar Paul Cernat) sunt de părere că ceea ce scrie Binder n-are nicio legătură cu literatura, însă alții (în deosebi publicul tânăr) se declară încântați de romanele acesteia.
Printre cele mai vândute cărți în 2018 se afla și cel mai popular roman al autorului american, J.D.Salinger – „De veghe în lanul de secară”, prima apariție în limba română având loc în anul 1964.
S-a creat isterie în jurul scrierilor lui Jojo Moyes, dar și ale Paulei Hawkins, iar trilogia „50 de Umbre” este din nou bestseller.
Scurta/Lunga introducere a fost făcută, așa că acum ne putem concentra asupra celor mai importante titluri. Să vedem care sunt cele mai vândute cărți în 2018.
-
Yuval Noah Harari – „Sapiens. Scurtă istorie a omenirii”, „Homo Deus. Scurtă istorie a viitorului” și „21 de lecții pentru secolul XXI”
-
Irina Binder –„Străinul de lângă mine”
-
Jojo Moyes – „Eu, și totuși alta”, „După ce te-am pierdut” și „Silver Bay”
-
Dan Brown – „Origini”
-
Elena Ferrante – „Prietena mea genială”
-
Mark Manson – „Arta subtilă a nepăsării”
-
Radu Paraschivescu – „Orice om îi este teamă. Un partid, doi ani și trei premieri”
-
J.D.Salinger – „De veghe în lanul de secară”
-
Agnes Martin-Lugand – „Oamenii fericiți citesc și beau cafea”
-
Markus Zusak – „Hoțul de cărți”
surse info: newmoney.ro, booknation.ro, shopniac.ro, carturesti.ro, stirileprotv.ro, amosnews.ro, elefant.ro, adevarul.ro.
sursă foto: carturesti.ro.