cele mai periculoase alimente

Când mergem la cumpărături, avem tendința de a pune în coș produse alimentare la un preț avantajos. În același timp, ne dorim calitate. Și pentru că trebuie să ne hrănim sănătos pentru a duce o viață lungă și calitativă, nutriționiștii ne sfătuiesc să evităm anumite produse. Iată care sunt cele mai periculoase alimente din supermarket și la ce riscuri te expui consumându-le.

  • Mezelurile

Mezelurile sunt printre cele mai periculoase alimente din lume (poate chiar cele mai nocive produse din supermarket). Conțin conservanți, aditivi și potențiatori de aromă care le dau mezelurilor un gust bun. Pe lângă multitudinea de E-uri și cantitatea uriașă de sare pe care le au în compoziție, mezelurile sunt carne de foarte proastă calitate (sau sunt pur și simplu „plastic”, așa cum le numesc eu).

Medicii nutriționiști ne atenționează, în mod deosebit, în privința crenvurștilor și parizerului. Aceste alimente nu au văzut carne la viața lor (sau au văzut urme insignifiante). Sunt pline de zgârciuri și șorici. Într-un timp se credea că mezelurile sunt făcute din gheare de pui. Personal, mi se face scârbă doar când mă gândesc la aceste „ingrediente”. Ingrediente din care, apropo, sunt făcute și pateurile pe care le cumperăm la conservă. Adică de ce ai alege să mănânci așa ceva?

Organizația Mondială a Sănătății, alături de nutriționiști ne recomandă să renunțăm la consumul de mezeluri. Sau, cel puțin, să îl rărim cât de mult posibil. Aceste produse alimentare ne afectează sănătatea: pot duce la probleme cardiace și la un colesterol mărit. Mai mult decât atât, mezelurile conțin nitriți. Când ajung în intestine, nitriții se transformă în nitrozamine. Acestea din urmă sunt substanțe care pot cauza cancerul. Și acum vine întrebarea mea. „De ce se mai comercializează mezeluri în 2017?”. Evită-le, scapă de ele, dă-le foc!cele mai periculoase alimente

  • Salata la pungă

Verdețurile spălate, tăiate și ambalate în pungi de plastic sunt unele dintre cele mai periculoase alimente pe care le întâlnești în magazine. Salatele gata spălate și ambalate pe care le vezi în frigiderele supermarketurilor ar trebui evitate. Ambalajul în care sunt puse verdețurile este o pungă de plastic, adică un mediu umed pentru salată. Chiar dacă umezeala păstrează prospețimea alimentului, ea dezvoltă o multitudine de bacterii, printre care Salmonella și E.Coli. Ele cauzează boli intestinale.

Sub nicio formă nu lăsa o pungă de salată desfăcută în frigider. Revista ştiinţifică Applied and Enviromental Microbiology a demonstrat printr-un studiu că bacteriile Salmonella se înmulțesc de 1000 de ori într-un interval de 5 zile (5 zile în care salata stă într-o pungă desfăcută, în frigider). Dacă, însă, ești nevoit să îți cumperi salată la pungă, asigură-te că nu stă deschisă în frigider mai mult de 24h.

  • Pâinea

Poveste nesfârșită și cu pâinea. Cea albă nu e bună pentru că este făcută din făină albită chimic și e plină de aditivi (care o fac pufoasă și moale și după cinci zile de la deschiderea ambalajului). Pâinea neagră este și ea o nenorocire pentru că are coloranți și conservanți. Cea mai bună rămâne pâinea făcută din făină integrală, cu o culoare între alb și negru. Așa că, înainte să îl pui în coș, uită-te pe eticheta produsului. Ingredientele trebuie să fie următoarele: făină integrală, drojdie, apă și sare.cele mai periculoase alimente

Ceaiurile îmbuteliate și băuturile acidulate

Se pare că ceaiul îmbuteliat, mai ales cel verde nu conține nimic altceva decât apă și zahăr. Conținutul de ECGC (substanță ce ridică imunitatea și împiedică apariția cancerului) este aproape inexistent în aceste băuturi. În consecință nu aduce niciun beneficiu stării de sănătate. Specialiștii ne recomandă să bem ceai verde infuzat la noi acasă, ca să ne bucurăm din plin de efectele și substanțele bune găsite în frunzele de ceai verde.

Printre cele mai periculoase alimente și băuturi din supermarket se numără și sucurile acidulate. Acidul pe care îl conțin este dăunător stomacului. La fel de nocive sunt și zahărul și coloranții artificiali din aceste băuturi. Sucurile „light” sau „zero zahăr” constituie un mai mare pericol decât cele cu zahăr, fiind cancerigene.cele mai periculoase alimente

Condimentele gata măcinate

Condimentele măcinate sunt unele dintre cele mai periculoase alimente. Le găsești sub formă de praf, la plic sau borcănaș. Motivul este cât se poate de evident: fiind prafuri nu vei ști niciodată dacă înăuntru este doar condimentul din titlul ambalajului. Spre exemplu, ai cumpărat piper măcinat, însă pe lângă praful de piper sunt adăugați tot felul de aditivi. Astfel, de preferat este să macini condimentele la tine acasă, cu ajutorul unei râșnițe. 

Maioneza

Se știe foarte bine faptul că maioneza se numără printre cele mai periculoase alimente de pe piață. Pe lângă gălbenuș, muștar, ulei și sare, produsului comercializat în supermarketuri i se adaugă conservanți, coloranți, agenți de îngroșare și stabilizatori. Așa că nu întinde mâna după maioneza de pe raft. E departe de a fi sănătoasă. În schimb, poți s-o prepari singur acasă. În acest mod vei ști că ai folosit doar ingrediente naturale și că mănânci ceva sănătos și gustos.

surse info: exquis.ro, foodstory.stirileprotv.ro, nationalisti.ro.

surse foto: exquis.ro, bude.ro, sfatnaturist.ro, ziarulclujean.ro, pinterest.com.

Comentarii

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here