Voi începe acest articol prin a pune o întrebare simplă: care este rolul Bisericii și mai ales care este rolul preotului? Cu toții știm că atunci când vorbim despre preoți, de fapt ne referim la trimișii Domnului pe pământ. Asta înseamnă că trăsături precum generozitate, bunătate ori înțelegere ar trebui să fie asociate în mod automat acestui nobil cuvânt de preot. Dar în realitate chiar așa să fie oare?
Valea Screzii este un altfel de loc, un loc mai bun unde cei de acolo nu știu ce înseamnă egoismul unei lumi rele care nu se interesează de nimic altceva decât de propria bunăstare. Valea Screzii a luat naștere datorită părintelui Tănase, un om bun care are în grijă nu mai puțin de 328 de copii. Ei provin fie din orfelinate, fie pur și simplu au fost lăsați pe marginea șanțurilor din Valea Screzii.
Proiectul părintelui Tănase a început în urmă cu mai bine de 20 de ani, iar la acea vreme părea a fi o adevărată nebunie, nimeni nu credea în reușita lui. În anul 1997 aproximativ 30 de copii își găsiseră adăpost în brațele bunului părinte. Cu timpul, numărul lor a crescut rapid, ajungându-se la un adevărat sat al copiilor. În total 1600 de suflete au trecut prin Valea Screzii.
Unii copii au fost mai norocoși, iar după un timp au fost luați acasă de părinții lor care și-au dat seama de greșeala comisă, însă alții, din păcate, au rămas uitați între două dealuri. Nu se poate afirma că au rămas ai nimănui, deoarece ei aparțin tatălui lor, părintelui Tănase, care declara că în aproximativ 30 de ani, opt i-a dormit prin mașini în speranța că va reuși să facă rost de fonduri pentru a putea să hrănească și să educe atâția îngerași.
Și dacă tot suntem la capitolul de fonduri, aș vrea să subliniez că dacă fiecare preot din România ar dona câte 10 lei pe lună, cu siguranță că părintelui Tănase i-ar fi mai ușor în lupta sa cu finanțele. Cu atât mai mult cu cât Statul nu sprijină această inițiativă, întrucât părintele Tănase nu agreează politicile avortului.
Revenind la ceilalți preoți ai României, trebuie să subliniez că în prezent un număr de 56000 de preoți slujesc în parohiile românești. Tot atâția preoți primesc zilnic bani ori foloase materiale de la enoriașii lor, asta pe lângă salariile care le sunt asigurate. Dacă am face un calcul simplu și am înmulți 10 lei cu 56000, vă dați seama câți bani s-ar strânge pentru copiii părintelui Tănase?
Dar chiar și fără acest ajutor din partea colegilor de breaslă, părintele Tănase a reușit să construiască 17 case din beton, să trimită la facultate un număr de opt copii, să cumpere pământ băieților care sunt de însurat (41 la ora actuală) ori să le încropească o mică zestre fetelor care sunt de măritat.
Cu siguranță că mai sunt și alți preoți nobili care mai ajută bieți orfani ori bătrâni bătuți de soartă și neglijați de rude, însă acest caz mi-a atras cu adevărat atenția. La fel cum mi-a atras atenția și nepăsarea celorlalți preoți care preferă să își cumpere mașini de lux și să își construiască vile, decât să își îndeplinească adevărata lor misiune: aceea de reprezentanți ai Domnului.
sursa foto: asociația pro vita