Cum grădina Facebook-ului e mare, mulți sar gardul în ea.
Recent a apărut un concurs al paginii Micul Fum, intitulat ,,Cel mai frumos zâmbet”. Aș putea să zic că e un eveniment, dar nu îmi pare a fi unul: trebuie să inviți peste 20 de oameni ,,ca să fie bine”, să dai like la pagina Dj Ionut Dask, apoi să postezi o poză cu tine și să aștepți să-ți dea lumea like-uri.
De ce spun că nu îmi pare? Data pusă la desfășurarea evenimentului în sine este 30 martie 2020. Ceea ce mă face să cred că mai degrabă e vorba de o strategie de promovare, și nu una bună. Nu de alta, dar dacă v-ați fi uitat pe pagina organizatoare, ați fi văzut că e încă o altă pagină cu citate care abundă în clișee.
Sau ar putea fi o modalitate de strângere de material. Deși cuvintele pot rămâne la fel, uneori mai trebuie să schimbi partea vizuală.
Până în prezent, pagina a adunat cam 12.000 de interesați, 25.000 de participanți și peste 170.000 de invitați. Și e evident că aceștia se distrează de minune pe seama ideii „competiției”.
Spre exemplu, un poll cu întrebarea „De ce zâmbiți?” are ca răspuns cel mai popular: ,,Că ai față de prost”, iar întrebări cu răspunsuri preluate din În Puii Mei (vezi partea cu night club-ul) sunt și ele prezente. Printre numeroasele poze ale „participanților” se mai găsesc și poze cu bețivi, oameni cu chipuri ciudate și chiar și cu Grumpy Cat.
Un lucru e sigur: orice poate deveni sursă de umor și orice poate scăpa de sub control când evenimentele de pe Facebook nu sunt private.
surse foto: noobz.ro, gmanetwork.com