294837_268328736518890_8002261_n

Prima dată când ai întâlnit-o, plângeai. Habar nu aveai unde te afli, erai într-o altă lume și, în mod ciudat, acele bătăi ritmice pe care le-ai tot auzit nouă luni dispăruseră. Mulți oameni se uitau ciudat la tine și, o femeie istovită, cu lacrimi în ochi, întindea brațele spre tine.

Întâia oară când ea te-a văzut, plângea de asemenea. Șiroaie de lacrimi i se prelingeau pe obrajii obosiți. Atunci, prin acele lacrimi, ea a cunoscut fericirea deplină.

Prima dată când ai întâlnit-o erai supărat. Voiai doar să fii lăsat în pace, dar oameni bizari, în costume albe, te bruscau. Întâia oară când te-a întâlnit, femeia tremura haotic și întreba întruna: ,,Este bine?”

Prima dată când ai întâlnit-o trăgeai cu nesaț aer în piept. Ea te privea și nu mai putea să respire. De fapt, prima dată când ea te-a întâlnit, a încetat să respire doar pentru ea.

I-ai rostit numele pentru prima dată fără să știi că el va fi cuvântul salvator al vieții tale. O luai în brațe fără să gândești că ele îți sunt singura ta casă. E dificil și inutil să găsesc cuvinte mărețe ori epitete glorificatoare. Prin simpla sa existența, mama ridică totul la superlativ.

Ea este începutul a tot. Ea ne învață că a fi om este însușirea primordială după care trebuie să ne ghidăm, ea ne pavează drumul vieții cu lecții și, tot ea, ne ține strâns de mână toată viața. O mamă nu îți dă drumul niciodată. În cea mai apocaliptică zi a vieții tale, îi poți simți brațele în jurul tău, chiar dacă sunt kilometri întregi la mijloc. Legătura cu această ființă este transcendentală. E singura persoană care ancorează efemeritatea în etern.

Nu vreau să continui să umplu rânduri cu sentimente, vreau să te rog pe tine, cititorule, să fugi la ea să îi spui cât de mult o iubești. Pune mâna pe telefon, dacă nu îți este cu putință să o strângi acum în brațe. Amintește-ți că dacă inima ta știe să cânte, e pentru că ea a învățat-o versurile.

Și, în loc de încheiere, las câteva crâmpeie de suflet: ,,Poate că pe nimeni nu chinuim atât de mult ca pe propria noastră mamă; poate că fiindcă nicio dragoste nu sacrificăm mai puțin: atât de siguri suntem că ne-a fost dată pentru totdeauna și că întotdeauna ne va ierta.” Jacinto Benavente.

Redactor: Alina Mocanu

Fotograf: Adrian Ion