Cea de-a X-a editie a Dracula Film Festival si-a ales castigatorii. Filmele din competitie se mai pot vedea online pana pe 23 octombrie

0
34
Cea de-a X-a editie a Dracula Film Festival si-a ales castigatorii. Filmele din competitie se mai pot vedea online pana pe 23 octombrie

Sambata, 15 octombrie, la Cinema Astra din Brasov a avut loc gala de decernare a premiilor Dracula Film Festival 2022. Gala care a incheiat cea de-a X-a editie a festivalului internaţional de film fantastic de la Braşov a fost prezentata de actorul Stefan Iancu iar dupa decernarea premiilor a avut loc un cineconcert spectaculos –Nosferatu, in armoniile celor de la Los Amigos de los Animales (Spania). Filmele din competitiile de lungmetraj si scurtmetraj ale festivalului vor mai putea vizionate si online, pana pe 23 octombrie pe platforma Eventbook:
https://eventbook.ro/festival/dracula-film-festival .
In 2022, Dracula Film Festival a aniversat 10 ani de existenta cu evenimente cinematografice unice, premiere europene, Q&A-uri cu autori ai filmelor, workshop-uri si expozitii. Festivalul a adus publicului si mai multe sectiuni competitionale, in care s-au inscris un numar record de aproape 3.000 de noi producţii cinematografice din aproape 100 de ţari: Dracula Trophy – premiul care se acorda pentru cel mai bun lungmetraj, Little Dracula si Vladutz – premiile ce se acorda scurtmetrajelor internationale si romanesti, iar Dracula Digital este sectiunea dedicata tinerilor amatori care realizeaza scurtmetraje cu telefonul mobil.
In competitia Dracula Digital au fost inscrise 21 de scurtmetraje pe site-ul www.draculadigital.ro , filme ce au fost votate de public dar si de un juriu de specialisti, format din actorul Eugen Neagu, actorul Stefan Iancu si regizorul Florian Zapra. Echipele primelor 6 filme selectionate in finala competitiei, plus alte 2 echipe care au primit un wildcard din partea Universitatii Transilvania Brasov, sectia Media Digitala, au realizat un film de scurtmetraj cu telefonul mobil, in timpul festivalului.
Trofeul Dracula Digital a fost castigat de filmul The Monk, Regia: Vlad Gherghel (Bucuresti) iar echipa castigatoare a primit un premiu in valoare de 500 euro. Atat filmul castigator Dracula Digital 2022 dar si celelalte filme din competitie se pot vedea gratuit pe www.draculadigital.ro .
La categoria Scurtmetraj, 24 filme au concurat pentru trofeele Little Dracula si Vladutz, selectionerul sectiunii de scurtmetraj, criticul de film Cristian Marculescu, prezentand publicului 19 scurtmetraje internationale si 5 scurtmetraje romanesti. Juriul format din Cristina Popa – video editor, Mara Oprisiu – manager cultural, producator de film si Mihai Dragolea – regizor, scenarist, director de fotografie au acordat urmatoarele premii: Competitia Scurtmetraj Romanesc

Mentiunea speciala a juriului scurtmetraj romanesc – Suruaika, Regia: Vlad Ilicevici,
Radu C PopAsociatia Culturala FANZIN – Brasov, Str. Bogdan Voda 22
www.fanzin.ro | www.saptamanacomediei.ro | www.brasovjazz.ro | www.draculafilm.ro

Trofeul Vladut – The Land of Nod, Regia: Manuel Cojocaru
Competitia Scurtmetraj International
Mentiunea speciala a juriului – Filter (USA, 2022), Regia: Brian Ferenchik
Trofeul Little Dracula – Embrace (Ungaria, 2022), Regia: Gabriel Motta
In competitia de lungmetraj in care au fost inscrise 376 de filme, 10 producţii din Germania, UK, Argentina, Franţa, Australia, Spania si Coreea au fost selecţionate de Ioan Big, director al festivalului, jurnalist si colaborator cu numeroase publicatii romanesti si straine. Juriul
internaţional al sectiunii competitionale a fost prezidat de actriţa Ana Ularu (Romania), cunoscuta la nivel international, cu peste 50 de roluri in filme de cinema şi de televiziune, in diverse productii romanesti sau internationale, Javier Garcia Caballero (Spania), fondatorul si
directorul Festivalul European de Film Fantastic din Murcia – Sombra, manager cultural, publicist si muzician, cu o cariera de peste 25 de ani si Timo Vuorensola (Finlanda), regizor care a cunoscut succesul international semnand regia filmului cult Iron Sky (2012), iar anul
acesta va lansa doua filme in cinematografe: Jeepers Creepers: Reborn si 97 Minutes.
Mentiunea speciala a juriului competitiei de lungmetraj a fost acordata filmului After she died (Australia, 2022), Regia: Jack Dignan, iar castigatorul trofeului Dracula este filmul The Creeping (UK, 2021), Regia: Jamie Hooper iar Ana Ularu, presedintele juriului, a transmis
despre productia castigatoare: “Castigatorul Trofeului Dracula este o reverenta moderna si puternica facuta unui tip de cinema elegant, clasic. Excelent jucat de personajele principale, estetic aproape perfect, bine dozat ca ritm si cu o doza organica de suspans inteligent – “The
Creeping” este alegerea unanima a juriului.”
De asemenea, in fiecare an la Dracula Film Festival a devenit o traditie acordarea unui titlu onorific de ‘Conte Dracula’ pentru intreaga activitate, iar printre recipienţii trofeului, celebraţi astfel pentru realizarile lor memorabile in spaţiul filmului fantastic, se numara regizorii
Lamberto Bava şi Ruggero Deodato, actriţa Debbie Rochon, maestrul efectelor speciale Sergio Stivaletti şi actorul Armand Assante.
La cea de-a 10-a ediţie a Dracula Film Festival, titlul de Conte Dracula a fost oferit, in premiera, unei personalitati din industria cinematografica romaneasca, Vlad Paunescu, unul dintre cei mai respectaţi cineaşti şi producatori din intreaga Europa, fondator cu 30 de ani in urma al studioului Castel Film şi responsabil pana in clipa de faţa de materializarea a peste 350 de filme artistice, printre care numeroase producţii din spectrul cinefanteziei, indiferent ca ne gandim la SF, Horror, Thriller, Actioner sau Fantasy. in calitate de director general al studioului şi de producator, Vlad Paunescu s-a ocupat de toate aspectele de planificare, pregatire şi derulare a producţiei pentru sute de filme de gen, coproducţii internaţionale, dintre care e suficient sa amintim SF-ul Oblivion, premiat cu medalia de aur la WorldFest Houston in 1994, Beowulf, fantasy-ul cu Christopher Lambert şi Rhona Mitra, Dark Prince: The True Story of Dracula (2000) sau Dying of the Light (2014), thriller-ul cu Nicolas Cage şi Anton Yelchin.

Asociatia Culturala FANZIN – Brasov, Str. Bogdan Voda 22
www.fanzin.ro | www.saptamanacomediei.ro | www.brasovjazz.ro | www.draculafilm.ro
Pentru publicul care nu a putut ajunge la Brasov, experienta festivalului este disponibila si online iar toate filmele din competitiile de scurtmetraje si lungmetraje sunt disponibile pana pe 23 octombrie pe platforma Eventbook , pentru un abonament in valoare de 30 de lei, sau cu bilete in valoare de 5 lei pentru proiectii individuale.
Dracula Film Festival este un proiect al Asociatiei Culturale Fanzin si cofinantat de Primaria Municipiului Brasov si Centrul National al Cinematografiei.
Programul si descrierea evenimentelor Dracula Film Festival vor fi disponibile in curand pe site-ul oficial
al festivalului, www.draculafilm.ro
Dracula Film Festival este un eveniment sustinut de Kiss FM, Zile si Nopti, Cinemap.
Parteneri institutionali: Cinema Astra, Centrul Cultural Reduta, Cinemateca Patria.
Sponsori: Ape minerale Zizin, Brainia, Coresi Shopping Resort, Bere Czell.
Parteneri: RoImage 2000, Forum Film, Independenta Film, Prorom, Mercenar Lab
Partener culinar: Sergiana Poiana Marului.
FB: www.facebook.com/DraculaFilmFestival
Site-ul oficial: www.draculafilm.ro