Suntem încântați să vă aunțăm că în martie, 2015, asociația S-MUNOB organizează cea de-a doua ediție a Conferinței Internaționale cu același nume.

Organizaţie studențească independentă, apolitică şi non-profit, S-MUNOB își propune să dezvolte un proiect inedit, menit să-i ajute pe tineri să evolueze. Conferințele de tip Model United Nations (MUN) sunt simulări academice ale sesiunilor plenare din cadrul Națiunilor Unite ce au ca scop educarea și familiarizarea studenților cu evenimentele globale de ultimă oră, cu exigențele impuse de relațiile dintre națiuni, dar și cu ceea ce presupune reflectarea critică a acestora.

Scopul proiectului:

1. Inițierea tinerilor în arta diplomației și, deci, creșterea interesului în politică, dezbateri și oratorie;
2. Îmbunătățirea imaginii României – mai ales în rândul studenților internaționali
3. Includerea orașului București în cadrul comunității mondiale de conferințe de tip MUN.

După ce anul trecut, la Hotel Ibis de lângă Palatul Parlamentului au avut loc, pe durata a trei zile, dezbateri organizate după protocolul UN la care au participat aprox. 200 de studenți din România, Ungaria, Germania, Italia, Austria, Ucraina, Nigeria, Rusia, Georgia, Polonia, Egipt, Ghana, India, Marea Britanie, Taiwan, anul acesta organizatorii își propun să reunească 250 de tineri entuziaști din Europa, Africa și Asia care să-și exerseze abilitățile de argumentare și dezbatere asupra unor probleme internaționale de actualitate.

Conferința este structurată ca o dezbatere pe teme de importanță mondială . Participanții vor elabora la finalul conferinței o rezoluție menită să avanseze soluții problemelor existente pe de o parte, și la mai buna funcționare a relațiilor dintre țări, pe de altă parte.

Pentru mai multe detalii, accesați : http://www.smunob.org/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here