Luni, 02 Martie, ora 20:00

  • POVEȘTI DESPRE TINE

Bazat pe volumul ”92 de povești cu cărți” de Ștefan Caraman

Cu: Grațiela Popa, Diana Dumbravă, Alina Pietrăreanu, Dana Roman, Ilie Nae, Bogdan Stroe, Iulian Babulea, Ionuț Gurgu, Mihai Bădoi, Cora Manole, Ioana Vișan, Tara Constantinescu și Andrei Cotocu.

Regia: Cristian Bajora

Intrarea liberă.

”Povești despre tine” este un spectacol care dorește să-ți reamintească despre spirit, ideal și vis. Nu vrem să te pierzi în concret și material, amintește-ți că experiențele tale, aparent banale, sunt lecții de viață care-ți oferă constant și întrebări și răspunsuri. Cărțile și-au pierdut valoarea în ochii multor cititori, însă poveștile din interiorul lor nu vor muri niciodată.

 

Miercuri, 04 Martie, ora 20:00

  • FIRST DATE

De Conrad Mericoffer
Cu: Andrei Seusan, Camelia Pintilie, Victoria Raileanu, Ionuț Oprea
Regia: Conrad Mericoffer
Durata: 1h30

Intrarea: 30 lei.

Prima dată nu decurge niciodată așa cum ți-ai imaginat. Emoții, stângăcii și vorbărie multă – suficientă cât să proiectezi asupra persoanei din fața ta o imagine dezirabilă: el este MAI amuzant, ea este MAI inteligentă, iar împreună sunt MAI frumoși. În calea idealurilor noastre despre celălalt intervin mereu surprize. First Date propune o caricatură a vremurilor în care trăim concentrând totul într-o situație pe cât de banală, pe atât de amuzantă. O comedie complicat de simplă despre oameni enervant de complicați. Exact așa cum suntem noi toți.

 

 

Joi, 05 Martie, ora 19:00

  • CUM SE DUCE TOTUL DRACU’

După ”Crize” de Mihai Ignat

Cu: Loredana Cosovanu, Florin Frățilă

Durata: 1h

Intrarea: 30 lei.

Motto – “Love is like war, easy to begin, but very hard to stop.”

Pe lângă lucrurile frumoase dintr-o relație, viața în doi înseamnă o adevărată luptă dusă pentru… nimic! Pentru că și în cuplu te poți simți în competiție și-atunci scoți toate armele pentru a demonstra cine-i mai mare și mai tare în orgoliu. Probabil nu vom afla niciodată cine va câștiga această bătălie a sexelor, dar spectacolul ”Cum se duce totul dracu’” îți va arăta cum și unde se desfășoară adevăratul război de gherilă. Un show plin de umor recomandat tuturor celor care au simțit sau încă simt fiorii dragostei – pentru că e bine să te bucuri de ceea ce ai, atunci când ai! Carpe diem!

Bazat pe un text contemporan scris de Mihai Ignat, spectacolul ”Cum se duce totul dracu’” a fost creat integral de cei doi protagoniști – Loredana Cosovanu și Florin Frățilă. Aceștia se declară fascinați de subiectul dragostei ca un câmp de luptă și promit un spectacol cu adevărat amuzant.

 

Vineri, 06 Martie, ora 20:00

  • GHENGBENG – comedie efervescentă

Cu: Alexandru Minculescu, Maria Popovici, Paul Alexandru, Cristiana Ioniță, Ionuț Iftimiciuc

Scenografie: Iulia Popescu

Tehnic: Bogdan Ionescu

Durata: 1h30

Intrarea: 30 lei.

 

Căutăm cu disperare plăcerea și cumpărăm orice ne promite un pic de adrenalină. Sex, droguri, alcool și aventuri de-o noapte. Ghengbeng este spectacolul care scoate OMUL în față și îi accentuează într-un mod hilar calitățile și defectele de animal social. Și tu… te grăbești și întârzii, ai emoții și te frustrezi, iubești intens și înșeli, te îmbeți și uiți, mori ca să-ți amintești. Te-a prins vreodată controlorul fără bilet? Ai fost vreodată la doctor și-ai fost nevoit să dai șpagă? S-a rupt vreodată prezervativul și te-ai panicat? Noi vrem să-ți amintești de acele situații penibilo-terifiante și să râzi cu gura până la urechi!

 

Ghengbeng este un colaj de momente actuale și comice ale generației ”in progress”. Relaxează și destinde, amuză și surprinde. Nerecomandat copiilor sub 16 ani.

 

Sâmbătă, 07 Martie, ora 18:00

  • IMAGINEAZĂ-ŢI CĂ EŞTI DUMNEZEU – comedie dulce românească

După texte de Matei Vişniec
Cu: Ştefan Nistor, Florin Frăţilă. Maria Popovici, Alexandru Minculescu, Ioana Chelmuş, Ionuţ Iftimiciuc
R: Cristian Bajora
Durata: 1h30

Intrare: 30 lei

Primul spectacol produs şi montat în spiritul şi urmărind misiunea Teatrului În Culise, având în distribuţie actori tineri, foarte înzestraţi şi curajoşi, folosindu-se de imensul atu al textelor lui Matei Vişniec, Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu propune o altfel de experienţă pentru spectatori. Aceştia vor putea vedea un teatru sincer, fără prea multă scenotehnică, dar cu siguranţă şocant şi intrigant.
Spectacolul vorbeşte despre iubire, despre absurdul din vieţile noastre, despre fuga continuă spre ceva despre care de multe ori nu avem foarte multe informaţii, despre România, despre teatru, şi reuşeşte să atingă şi să lovească, făra să plictisească niciun moment, prejudecăţi şi idei periculos de amintit.

Sâmbătă, 07 Martie, ora 21:00

  • SCRISORI CĂTRE RITA – THE SHOW – comedie erotică

După Ştefan Caraman

Cu: Ştefan Nistor, Andreea Stafie/Laura Marin

Regia Cristian Bajora

Durata: 1h30

Intrare: 30 lei

În urma succesului de care s-a bucurat primul sezon al serialului Scrisori către Rita între lunile martie şi septembrie 2012, Nic Labiş şi Rita iau iarăşi forme umane, de data aceasta într-un show unic de 1h şi 30 minute., în stagiunea 2012-2013 a Teatrului În Culise.

Un spectacol aproape de stand-up comedy, fără scrupule, fără ruşine, fără perdea, un show în care îţi vei regăsi cele mai ascunse fantezii şi gânduri, Scrisori către Rita – The Show este un spectacol erotic, datorită minunatei prezenţe nud a Andreei Stafie/Laurei Marin, o comedie absolută graţie lui Ştefan Nistor care interpretează şi povesteşte cu sinceritate şi lejeritate, câteodată filosofic şi metafizic mulţumită excentricităţii lui Ştefan Caraman şi o experienţă cultural specială pentru care trebuie să mulţumim regizorului Cristian Bajora care a avut curajul de a aduce acest roman pe scenă.

Duminică, 08 Martie, ora 18:00

  • COMMON LIVES sau AȘA SE ÎNTÂMPLĂ CU TOȚI OAMENII OBIȘNUIȚI

De Theo Herghelegiu

Cu: Maria Popovici, Paul Alexandru

Regia Cristian Bajora

Video: Alexandru Minculescu

Tehnic: Bogdan Ionescu

Durata: 1h

Intrare: 30 lei

Sex, droguri și… Crime! Common Lives nu-i un spectacol despre vieți comune sau oameni obișnuiți, ci o comedie dulce-amăruie despre aceia care reușesc să rămână neobservați deși trăiesc niște vieți demne de pus în cărți: pline de excese, abuzuri și fărădelegi. Sunt secrete pe care vrei să le ții bine ascunse pentru că dacă ies la iveală te pot transforma într-un monstru. Sunt pofte și dorințe pe care nu le poți înfrâna și-atunci ajungi să pui capăt unei vieți plicticoase de familie și să experimentezi un pic mai mult din tot și toate. Sunt momente în care singura fericire ajunge să fie evadarea în alte lumi decât cea pe care ți-ai construit-o pe Pământ, iar drogurile îți devin cei mai buni tovarăși. Umor fin și-un final pe care vrem să-l numim fericit!

 

 

Duminică, 08 Martie, ora 21:00

  • STAND UP COMEDY

Cu Alexandru Minculescu, Maria Popovici, Florin Frațilă, Alexandru Banciu și-un invitat special
Durată: 1h30
Intrare 20 lei

Îți amintești de Jim Carrey, Bill Cosby, George Carlin, Jerry Seinfeld, Dave Chapelle, Robin Williams, Eddie Murphy? Toți îți zdrăngăne-n minte cu zâmbetul pe buze și hohote de râs.

Stand Up Comedy înseamnă – comedie, umor, divertisment, amuzament, distracție și voie bună cu gust românesc. Alegem să râdem de toate lucrurile tâmpite care ne înconjoară – cocalari și pițipoance, tradiții incredibile, conflicte între cartiere/județe, tristeți provinciale, probleme sexuale, experiențe de neuitat și alte probleme pe care ni le punem atunci când deschidem ochii. Crema show-ului sunt comedianții-actori – Alexandru Minculescu, Maria Popovici, Florin Frațilă, Alexandru Banciu și invitatul lor special: un nume GREU din comedia românească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here