Școala online a devenit parte a vieților noastre odată cu pandemia de coronavirus. Elevii au ajuns să depindă de acest mijloc de comunicare pentru a-și continua studiile și pentru a nu pierde din materie, însă chiar și după un an, încă asistăm la un proces de acomodare atât în cazul elevilor, cât și al profesorilor.
Seria ,,Ce spun elevii și profesorii despre școala online” a adus, până acum, experiențele a patru eleve de clasa a XII-a, care vor susține examenul maturității în curând, după un an de zile în care au învățat în regim online։ Viviana, Iasmina, Alexia și Raluca.
Episodul 5 din această serie îl aduce, în prim-plan, pe Ștefan A. Elev în clasa a XII-a la un liceu de elită din municipiul Bacău, Ștefan se pregătește încă din clasa a X-a pentru admiterea la Facultatea de Matematică și Informatică, specializarea Informatică, din cadrul Universității ,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Studiind la profilul real, specializarea matematică-informatică, Ștefan își dorește o carieră în IT, unul dintre cele mai căutate domenii și cele mai bine plătite joburi la noi în țară.

Mai multe detalii despre cum s-a acomodat cu școala online, dacă a întâmpinat dificultăți în tot acest timp, precum și dacă ar schimba ceva la sistemul educațional din România se regăsesc în interviul pe care Ștefan mi l-a acordat.
- Cum te-ai acomodat cu școala online la începutul anului școlar curent, după ce în semestrul al II-lea nu ați reprezentat o prioritate la predarea materiei?
Având în vedere că anul școlar actual a debutat în regim fizic doar pentru 2-3 săptămâni și, ulterior, am revenit în online ca în semestrul al II-lea din clasa a XI-a, a fost destul de ușor. Nu a fost greu să mă acomodez acestui regim, pentru că avusesem experiența semestrului anterior cu platformele, cu participarea la ore în regim online, și știam, în principiu, la ce să mă aștept.
- Odată cu școala online, ai avut momente în care simțeai nevoia unei interacțiuni fizice cu profesorii pentru a înțelege o noțiune mai bine?
Da, mai ales la matematică. Eu dau examenul de bacalaureat la limba română, matematică și informatică, dar în cazul meu, la informatică se poate avansa în materie și în format online, prin natura disciplinei. Cea mai mare nevoie a fost la matematică, pentru că doamna profesoară este în vârstă, iar folosirea calculatorului și a platformelor pe care noi suntem înrolați sunt puțin dificile de utilizat pentru dumneaei.
- În semestrul al II-lea din anul școlar precedent, ați rămas în urmă cu materia și, implicit, s-a produs un gol informațional. Tu ai reușit să îți umpli această lipsă în materie? Cum?
Da, cu ajutorul pregătirilor în particular. Materia din semestrul al II-lea din clasa a XI-a ne-a fost ,,predată” superficial pe platforma pe care eram înrolați, în sensul că toată informația era prezentată schematizat. Era util dacă exista o aprofundare a acestei materii pierdute în primul semestru al acestui an școlar, însă nu s-a întâmplat asta și am fost nevoiți atât eu, cât și colegii mei, să recuperăm prin metode alternative.

- Având experiența ambelor regimuri școlare, ce preferi։ școala în format fizic sau școala online?
Școala în format fizic, clar. Există acea interacțiune atât cu profesorii, cât și cu colegii, pentru că mai glumești cu ei, mai râzi, mai schimbi o impresie cu ei. În școala online, totul a fost diferit, pentru că nu îi mai auzeam pe colegi la fel de mult ca atunci când eram fizic la școală. Mi-au lipsit și încă îmi lipsesc vremurile de dinainte de pandemie.
- Cum îi vezi pe profesori în această perioadă în legătură cu predarea materiei?
Nu s-au schimbat din perspectiva asta. Sunt la fel ca înainte de pandemie, regimul de predare e la fel în mare parte. Singura diferență este în cazul profesorilor care nu predau o disciplină de examen și, noi fiind în clasa a XII-a, ne mai lasă în timpul orelor acestora să mai lucrăm sau să învățăm pentru bacalaureat.
- Ce sentimente ai experimentat în perioada școlii online cu privire la viitorul tău educațional?
În primul rând, îmi făceam griji că nu se va da examenul de bacalaureat sau că admiterea la facultate va rămâne în continuare pe baza mediei obținute la bacalaureat – un aspect care mă dezavantaja. Credeam că o să ajung să pierd locul la facultate doar din pricina faptului că nu se luase hotărârea susținerii unui examen în urma căruia să se realizeze, cu adevărat, o departajare. Acum, însă, lucrurile s-au așezat, astfel că s-a luat decizia admiterii pe baza susținerii unui examen scris.
În al doilea rând, pot spune că am experimentat și o ușoară stare de plictiseală, de monotonie, pentru că mare parte din zi mi-o petreceam în fața laptopului, la ore. La școală, totul era mai dinamic, mai aveai pauze, interacțiune cu colegii. Acasă, activitatea mea se rezuma la statul pe scaun în fața unui ecran.
- Ai fost nevoit să îți schimbi planurile din cauza pandemiei în privința admiterii la facultate?
Cât timp am stat în online, am luat în calcul și alte facultăți sau specializări care sunt apropiate informaticii, însă nu pot spune că am fost nevoit să mă schimb în privința asta la nivel de plan. Din fericire, faptul că facultatea la care dau admitere a optat într-un final pentru susținerea unui examen scris m-a ajutat foarte mult.
Anul trecut, admiterea a fost pe baza mediei obținute la bacalaureat. A existat riscul ca elevii de la alte profile, care aveau note mari la bacalaureat, să ,,fure” locurile celor care s-au pregătit, într-adevăr, pentru admitere pe baza unui examen. Cei dezavantajați au fost, clar, cei care se pregăteau pentru admiterea cu examen și care au fost luați prin surprindere cu decizia admiterii pe baza mediei examenului de bacalaureat.

- Acum că voi, clasa a XII-a, ați revenit fizic pe băncile școlii, cum îți împarți timpul între orele de curs și pregătirea pentru examenul de bacalaureat și de admitere?
E mai solicitant acum. Când eram în online, în timpul orelor mai puțin importante pentru specializarea noastră, ca de exemplu filosofie, sau chimie, puteam să mai lucrez suplimentar. Acum, fiind la școală fizic, în timpul acestor ore nu mai pot lucra la fel de mult, pentru că și acei profesori trebuie să își predea materia și să primim și noi note. Dar, într-un fel sau altul, reușesc să le duc pe toate la bun sfârșit.
- De curând s-a ,,împlinit” un an de când ați intrat în regim online. Ce părere ai despre volumul de materie care intră în programa de examen din acest an, având în vedere că ați avut un regim atipic de asimilare a noțiunilor predate?
Mi se pare foarte amuzant faptul că, în cazul matematicii, în loc să scoată materia pe care nu am făcut-o în semestrul al II-lea din clasa a XI-a, au scos ceea ce aveam în acest semestru în programă și putea fi predat, acum că am revenit fizic la școală. E fix pe dos. Aș fi optat pentru scoaterea acelei materii, pentru că, oricum, profesorii nu au mai predat-o în acest an, ei fiind obligați să respecte programa școlară aferentă clasei a XII-a.
- Dacă ai avea puterea să schimbi ceva la sistemul de învățământ din România, ce ai schimba?
Dacă e să vorbesc din perspectiva mea, a materiei pe care o pregătesc pentru examenul de bacalaureat, lucrurile ar sta cam așa։ la informatică aș adăuga noțiuni în materie, mai ales că este folositor celor care se pregătesc pentru o admitere la facultatea de informatică; la limba română nu cred că aș scoate ceva neapărat, însă aș adapta materia timpului prezent și aș face ca poeziile să fie mai ușor de înțeles.
Și pentru că eu și matematica nu suntem așa buni prieteni, aș scoate-o de tot sau aș face noțiunile mult mai ușor de înțeles, cum e în străinătate. Acolo, nivelul la matematică e mult mai scăzut ca dificultate față de ce suntem noi nevoiți să învățăm în țară.
- Ai vreo metodă de a învăța eficient în acest an? Dacă da, care este aceea?
Nu pot spune că am vreo metodă. Eu mă axez foarte mult pe informatică în acest an, întrucât faptul că dau admitere la facultatea de informatică mă obligă, implicit, să mă pregătesc foarte bine aici. Nu neglijez nici celelalte discipline de bacalaureat, pentru că și media trebuie să fie una bună, însă accentul cade mult pe informatică în acest an.
Odată cu acest interviu, i-am urat succes lui Ștefan pentru drumul ales și, astfel, încheiem seria de interviuri cu elevii despre școala online. Este rândul profesorilor să vorbească.