Majoritatea dintre voi a avut măcar o singură noapte în care a petrecut puţin în exces. O seară în club, o petrecere în cămin, câteva pahare în plus şi raţiunea începea să dispară. Alcoolul poate avea efecte diferite. Noi, tinerii, suntem predispuşi la consumul de alcool. Spiritul de aventură, tentaţia de a încerca ceva nou, anturajul din studenţie şi chiar teribilismul sunt elemente specifice vârstei. Motivele pentru care se bea sunt şi ele diverse. Acum, că suntem în perioada sărbătorilor, nivelul consumului de alcool creşte substanţial. Cu toţii ne dorim să petrecem o noapte pe cinste, să ne simţim bine, iar a doua zi să nu ne doară capul său să fim stânjeniţi de lucrurile pe care le-am făcut. Dacă alegi să petreci şi să consumi alcool, atunci am ales câteva lucruri pe care nu trebuie să le faci niciodată.

1.Primul sfat ar fi să te opreşti! Dacă ai băut o cantitate considerabilă şi realizezi treaba asta, atunci cel mai bun lucru este să nu mai continui.

funny-quotes-about-drinking-Alcohol-8-600x393

2.Mergi la petercere cu un prieten bun care, eventual, nu consumǎ alcool! Unii ar spune că dacă nu bea alcool, nu poate fi prieten. Dar cred că toţi avem pe cineva care stă pe apă plată toată seara. De ce să faci asta? Pentru că este în stare să aibă grijă de tine şi să ajungi acasă în siguranţă.

3.Nu le amesteca! Cel mai bine ar fi să consumi băuturi pe care le cunoşti. Experimentele şi amestecul de băuturi nu duc mai niciodată la finaluri plăcute. Chimia substanţelor este imprevizibilă.

4.Nu te da în spectacol! Cu toţii avem prieteni care, la o băută, o iau pe arătură. Dacă nu eşti dansator în timpul liber sau dacă nu faci stand-up, nu le face la un party după câteva pahare. De cele mai multe ori, nu o să îţi iasă mare lucru.

5.Şanse mici de agăţat. Dacă mergi în club cu scopul de a agăţa, atunci măsura la alcool trebuie să existe. Nu ai cum să reuşeşti ceva dacă nu eşti coerent şi dacă nu te poţi controla. Mai mult, când bei, lumea ţi se pare mult mai frumoasă, aşa că este posibil să ai regrete mari a doua zi.

alcohol_helps-motivational-poster

6.Nu îţi suna fosta/fostul! Niciodată, dar niciodată, după ce ai băut, nu te  pune să îţi suni fostele iubite, foştii iubiţi sau persoane pe care, în mod normal, nu le suni regulat. A doua zi vei regreta şi vei fi întrebat: De ce m-ai sunat la ora aia? Dormeam.”  sau Ce aveai aseară?”. De parcă nu ar şti ce aveai…

7.Ai grijă de lucrurile tale! Portofelul, telefonul, cheile, toate sunt în pericol atunci când bei. Nimeni nu îşi doreşte ca, după o noapte frumoasă în care a petrecut, să ajungă în faţa casei şi să realizeze că nu are cheile sau că îi lipseşte sau si-a spart telefonul.

Potrivit unui studiu recent, 18%  din tineri consumǎ alcool o dată la câteva luni, 30% de câteva ori pe lună şi mai des. 26% prezintă o predispoziţie spre dependenţa de alcool, iar 4% pot fi încadraţi, conform National Council of Alcoholism and Drug Dependence, în categoria celor alcoolici. (Cercetarea a fost realizată de către Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde, în perioada 23 august-16 septembrie 2014, pe 1205 de respondenţi cu vârste cuprinse între 14-35).

Consumul de băuturi alcoolice este o problemă generală (nu doar pentru tineri) și nu trebuie ȋncurajat. Dacă tot alegi să consumi alcool, cel mai bine este să o faci responsabil. Efectele lui pot fi dintre cele mai rele.

P.S.: Consumul excesiv de alcool dǎuneazǎ grav sǎnǎtǎţii.

Sursa foto: funny-pictures.picphotos.net , www.yourfbcovers.com

Comentarii

comentarii