Când eram un boboc naiv, am primit întrebarea: „De ce să înjuri facultatea la care tu ai vrut să intri? Mi s-a părut o atrocitate, cum să vorbesc eu urât despre facultatea pe care mi-am dorit-o? Ei bine, uite cum: după ce am început să fac parte din ea și din toate mizeriile care se întâmplă.

Micuța și deloc umila mea documentare pentru articolul ăsta a constat în lamentările prietenilor mei, studenți la Universitatea din București, lamentări care se află în convergență cu ale mele, din fericire. Și uite așa am aflat ce pute la UNIBUC.

Învățăm din cărți de când era bunică-mea fată mare și asta nu ar fi o problemă dacă nu am studia niște subiecte care sunt într-o continuă schimbare. Nu există manuale care să includă și evoluția din ultimii 50 de ani? Alea de ce nu intră în bibliografii? Sau poate chiar e deplasat din partea mea să sper la niște suporturi de curs reactualizate din când în când.

Ne așteptăm notele săptămâni întregi, uneori chiar luni, la testele sub formă de grilă, care nu necesită tocmai un efort intelectual pentru a fi corectate. Uneori te izbește replica: sunt confidențiale, așa că vi le dau fiecăruia separat.’’ După 12 ani în care mi s-au citit notele în fața a peste 100 de oameni, fie că erau execrabile, fie că erau de lăudat, brusc au devenit CONFIDENȚIALE. Și nu e ca și cum temele ar diferi în vreun fel de cele din liceu: tot prezentări în powerpoint și tot aceleași referate penibile de cinci pagini.

62235

Având în vedere că facem și pelerinaje pentru cursuri sau seminarii, putem trage concluzia că suntem vreun fel de cult religios. FJSC (Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării), la care sunt și eu, nu are propriul sediu. Așa că ne perindăm când pe la Chimie, când pe la Mate, când pe la Politehnica (ironic, dar totuși o bucurie pentru băieții care mai apucă să vadă o fustă prin Electronică). Studenții la Tehnologia Informației bat tot drumul până la Măgurele și umplu buzunarele șoferilor de maxi-taxi, ca să aibă și ei o diplomă relevantă când termină, dacă tot se chinuie pentru o facultate de stat neacreditată.

Logica Universității ne depășește pe mulți dintre noi. Psihologia vine în weekend să recupereze cu aceiași profesori fantomă care nu se arată nici la cursuri, nici la recuperări. Noi analizăm cromatic reclame alb-negru. Facultatea de Limbi și Literaturi Străine pute (serios vorbind) a vopsea și lac, pentru că în sesiune e într-adevăr momentul potrivit pentru renovări.

Dacă ai vreun merit, de exemplu o bursă, trebuie să te duci să CERI să-ți fie recunoscut meritul, că doar nu te aștepți să te recompenseze facultatea așa, degeaba. Ca fapt divers, am intrat prima la facultate și am primit două cărți, cadou cică: una în franceză (că tot eram la engleză) și una despre publicitate (că doar am ales jurnalismul). Bursă n-am avut, că n-am zbierat după ea.

Să vorbesc despre profesionalismul profesorilor ar fi cu dus și-ntors. Pe de-o parte, îi avem pe cei cărora nu avem ce să le reproșăm, iar pe partea cealaltă a catedrei zac cei dezinteresați, care vin doar să ne demonstreze impresionantele aptitudini de silabisire, când citesc cursurile integral. Mulțumim, dar dacă voiam să fim autodidacți, nu mai veneam la facultate. Îi avem și pe adepții spiritului de școală generală, cu aceleași amenințări, cu „O să vedeți voi dacă nu vă faceți tema!” și uneori cu un sarcasm atât de grosolan, încât e de-a dreptul ridicol.

scumbag-college

O întrebare se repetă disperant de mult: unde se duc banii noștri? În condiții sigur nu. Dacă întrebi de ce n-avem și noi un calculator funcțional, un microfon, o măslină, își pun profesorii mâinile-n cap și eventual îți țin o polologhie despre sistemul de învățământ american, total în afara subiectului.

Și când o să ajungem să avem succes, universitatea o să vină să se bată cu pumnii în piept prin interviuri că ne-am sprijinit posterioarele pe scaunele ei timp de câțiva ani. Iar pentru noi o să reprezinte același lucru: un mare dos.

 Sursă foto: gagful.com, funnyjunk.com, vegalleries.com