Cu toții merităm o vacanţă ca-n poveşti. Tocmai de aceea nu trebuie să plecăm în destinaţia favorită fără o carte care să ne ţină companie sub umbrelă, la malul mării! Iată câteva cărți pe care să le citim cu nesaț atunci când căldura verii ne poartă către mare.
Beau, deci exist – Roger Scruton
Împărtăşindu-ne propria experienţă, Scruton vorbeşte despre viciile şi virtuţile alcoolului, arătând că, băut cum trebuie, vinul lărgeşte orizontul existenţial şi social al individului. O carte care ne va face să luăm în serios maxima „In vino veritas“.
Spaime şi scârbe în Las Vegas – Hunter S. Thompson
Romanul ce îi are ca protagonişti pe jurnalistul Raoul Duke, alter ego ul scriitorului, care pleacă spre Las Vegas împreună cu avocatul său, doctorul Gonzo, ca sa descopere partea întunecată a Visului America are o puternică tentă autobiografică. Sub pretextul unei relatări „la cald” a unei curse de motociclete, cei doi se lansează într o aventură halucinogenă: înarmaţi cu un întreg arsenal de amfetamine, haşiş, marijuana şi LSD, viziunea lor asupra celebrilor ani ’60 din America nu poate fi decât grotescă şi absurd de hilară, o perspectivă de coşmar împinsă până la ultimele ei consecinţe.
Necazuri cu şcoala – Daniel Pennac
Romanul ne oferă o perspectivă inedită asupra sistemului şcolar – cea a elevului slab. Îmbinând elementele autobiografice cu o reflecţie serioasă asupra pedagogiei actuale, disfuncționalităţilor sistemului educaţional, rolului familiei, teribilismului adolescentin, influenţei televiziunii şi publicitaţii, Pennac reuseşte să demonstreze că, în ciuda părerilor preconcepute, elevii de astăzi sunt la fel de dornici de a cunoaşte şi de a învăţa ca şi cei de altădată.
Hârtiile Masculului – Silviu Gherman
Aceasta este a doua carte a lui Gherman, o carte ciudată şi crudă, care nu-i nici fantasy, nici SF, deşi ar putea fi ambele. Acțiunea se petrece într un viitor nu foarte îndepărtat, dominat de femei gigant, de o frumuseţe trupească orbitoare, dar posedate de capricii greu de satisfăcut. Pe măsură ce înaintăm în lectură, descoperim o lume rece şi deprimantă, în care reproducerea sexuată a dispărut, în care masculii şi celelalte creaturi imperfecte sunt sclavii unei programări care le face imposibilă revolta.
Cei doi domni din Bruxelles – Eric-Emmanuel Schmitt
În cele cinci nuvele din volumul de faţă, autorul belgian încearcă să aducă la lumină iubirile invizibile, cele despre care nu se vorbeşte niciodată, pe care nimeni nu le va ghici. Deşi mereu trecute sub tăcere, aceste sentimente alcătuiesc adevărul unui destin.
Ce-am făcut când am tăcut – Andreea Esca
Cea de-a doua carte a Andreei Esca s-a numărat printre bestsellerele Bookfest 2014! Noua carte a jurnalistei este onestă, directă, amuzantă, dar pe alocuri ne va face să lăcrimăm de emoţie!
Muşte pe parbrizul vieţii: Nou catalog de perle – Radu Paraschivescu
Dincolo de râsul pe care-l provoacă una sau alta dintre perlele scoase în virtutea inepţiei, cartea aceasta e de fapt dovada unui masacru despre care nu se scrie în ziare şi nu se vorbeşte la televizor.
Enjoy!
Sursă foto: jurnalul.ro