Știți expresia aia „mai bine mai târziu decât niciodată”? Ei bine, eu una o detest. Mi-ar fi plăcut tare mult să fie cineva care să îmi spună „Uite așa, așa….” sau „Uite cam așa stă treaba, ca să înțelegi și tu”. De cele mai multe ori, în studenție, „te prinzi” de anumite chestiuni mult, mult prea târziu și atunci când o faci, nu mai contează. E irelevant. Și te mai dai și cu capul de pereți după. Nu e suficient că te durea capul de la problemele pe care le ai, acum o să te doară și mai tare. De data asta la propriu.
Studenția, prieteni, e departe de a fi complicată. Doar că noi mereu ne dăm seama de cum funcționează sistemul mult prea târziu ca să mai conteze. Atunci încep să apară invidiile, frustrările, neînțelegerile și comportamentul ăla de două parale în care atunci când rogi pe cineva să îți dea și ție cursurile la o anumită materie, îți aruncă un răspuns din ăla „Bă, nici eu nu le am”, iar tu știi că de fapt asta e o minciună mai mare decât conturile pe care le are Jay Z la bancă. Acum te gândești „Mă, ce bulangiu”. Așa e, dar vom reveni la asta imediat.
Legenda spune că în studenție, pentru că este un mediu academic, trișatul de orice fel nu își are locul acolo. Totul depinde de tine, de puterea ta de a învăța, sintetiza și înțelege ceea ce profesorii se tot chinuie să predea. Poate că într-un univers paralel, chiar asta se întâmplă. Dar noi nu trăim în el. Îmi amintesc și acum prima sesiune când îmi tremurau picioarele la propriu în drumul spre Amfiteatrul Bălcescu în care dădeam examenele. Mă puneam strategic, bineînțeles undeva la mijloc. Acum îmi dau seama că de fapt nu aveam nicio strategie, pentru că nu era ca și cum avem „copiuțe” sau alte trucuri „magice”. Aveam foia cu subiectul în față, mă apucam să scriu, uneori mai pe lângă subiect, pe sistemul „lasă să vadă proful că știu”. Inevitabil vedeai cum unii (a girl will give no names), aveau obrăznicia și tupeul să scoată copiuțele pe care le aveau sau telefonul mobil și începeau să scrie. Nici nu știam cum să reacționez, eram total blocată, dar încercam să mă adun și să mă concentrez pe ce am de scris.
Apoi, când aflam notele, să vedeți acolo război care nu se încheia cu nicio pace. Era teribil de supărător pentru că te gândeai „Bun, eu pentru ce m-am agitat atât? Să iau un amărât de cinci?”. OK. Poate că uneori doar asta voiai, să treci, dar când vezi că unii iau note mai mari decât tine doar pentru că știu cum să copieze, chiar cu o nonșalanță aproape elegantă, îți cam vine să lași totul baltă și să spui „Forget it. I’m going to Narnia”. Chiar dacă nu știai pe unde e asta. Ei bine, în studenție am învățat că pentru a supraviețui trebuie să uiți de principiile pe care le ai. Le vei încălca pe toate oricum. Și asta îți va da cu eroare, după cum ar spune cineva. Sfatul meu? Urmăriți-vă mereu interesul. Da, puneți-vă bine cu profii, fiți cât de poate de șmecheri pentru că asta merge.
De câte ori nu ați auzit întrebarea „Păi și tu ce ieși din facultatea asta?” sau „După ce termini facultatea vrei să lucrezi în domeniu?”. Nu vă venea să vă urcați pe pereți când vă întreba cineva asta, chiar dacă erați pe afară? Aflați că majoritatea facultăților nu vă pregătesc pentru o carieră după ce vă dați licența. E doar o hârtie, ce-i drept una importantă, pe care doar spui că o ai atunci când mergi la un interviu. Mai departe, depinde numai de tine. Ce e de fapt important, e ceea ce faci în afara facultății.
Munca de voluntar și proiectele în care te implici. Astea te vor ridica și îl vor face pe angajator să spună „Avem nevoie de omul ăsta!”. Încercați să găsiți un echilibru între facultate, job/muncă voluntară și viață personală. În caz contrar, veți ajunge să nu faceți nimic din ce v-ați propus, iar la finalul celor trei ani de facultate o să spuneți „Bă, ce rău îmi pare”. Eu zic să învățați din greșelile altora, nu să le repetați.
În facultate, să nu vă așteptați niciodată ca cineva să vă ajute cu anumite lucruri doar pentru că sunteți colegi. Aminteam mai sus de cursuri. Sunt oameni atât de răutăcioși care pur și simplu refuză să te ajute. Pe modelul „Apăi tu n-ai venit la cursuri și vrei ca eu să te ajut? Trebuia să vii la facultate și acum le aveai”. Bun, înțeleg. Are și el dreptatea lui. Dar poate că omul ăla nu poate să ajungă, poate lucrează, poate că nu se simte bine. Și da, poate că nu are chef să vină. Oricare ar fi motivul, în facultate am învățat că oamenii se gândesc doar la ei și doar cum să ia examenul prin orice mijloace. Restul sunt detalii. Nu există colectiv unit, astea sunt mituri, prieteni. Eu zic să puneți alarma la ceas fără să mai apăsați snooze și să mergeți la cursuri, asta dacă nu vreți să „cerșiți” cursuri din stânga și-n dreapta.
Mi-am dat seama (puțin prea târziu) că în facultate „norocul” îl au cei care știu să fenteze, cărora nu le pasă atât de mult și care nu își bat capul cu tot felul de mărunțișuri.
Sursă foto: tumblr.com
