Pe de rost, pe de rost, pe de rost ca un prost
Nu mai vreau pe de rost, pe de rost, ca un prost
Deci școală, la revedere
Ești prea departe, de visele mele
Citez din cel mai recent cântec Vama. La fel cum am fost învățați la școală. Totul trebuie citat, să nu existe vreo urmă de plagiat. Lucru adevărat și onest, pe care toată lumea ar trebui să-l urmeze. Însă, dacă introduceam versurile de mai sus în vreo teză/cercetare/eseu (sau orice nume ar prinde lucrările impuse de școală), ne-am trezi cu următorul răspuns „nu e academic, sursele trebuie să fie clare, concise, la obiect…trebuie…” Trebuie și iar trebuie să fie…ce și cum ar trebui să fie? Există un lung drum de căutare a răspunsului perfect. Și cum perfect nu există niciodată, drumul pe care vrem să-l parcurgem s-ar putea izbi de multe obstacole, știind că nu vom ajunge niciodată la destinația pe care ne-o dorim și ne-o imaginăm.
Suntem învățați de mici să trăim în teorie. Să facem exact ca la carte, nimic să nu ne deformeze pe parcurs, asta pentru a trăi prezentul bine și pentru a hrăni un viitor care se dezvoltă continuu din prezent. Iar cu timpul, nu mai suntem stăpâni pe ce credem, ci pe ce ne-a fost impus să luăm ca fapte bune.
Dacă ar fi să definim școala într-un cuvânt, cred că ne-ar lua ceva timp să îl găsim. De cum terminăm școala generală, unde suntem ajutați să ne dăm seama în ce direcție am vrea să pornim, suntem puși pe seama libertății de alegere. Ce profil vom urma, dacă e de viitor, de plăcere sau dacă e ceva ce se cere. Plăcerea cumva se leagă cu ce vor părinții (în cele mai multe cazuri), pentru că, la cei 14 ani nu prea suntem stăpâni pe propriile idei. În liceu credem că se schimbă tactica de învățare, că în sfârșit răsare soarele ascuns după nori. Nu tot timpul soarele e prezent, iar norii continuă să fie deasupra universul fiecăruia dintre noi.
Continua luptă pentru cine va fi primul în clasament la sfârșit de an școlar ne umbrește dorința de a învăța pentru noi, învățând pentru cei care își vor crea păreri. Dar altfel dă un 10 sau 9 în catalog, decât un 7, care tot cinstit e. Am ajuns să ne încadrăm în cifre neînțelese, dar dorite cu cea mai mare putere. Iar când maturitatea ne lovește, undeva prin clasa a 12-a, realizăm că în patru ani de liceu nu am dat ce e mai bun, nu ne-am exprimat originalitatea, creativitatea. Am fost ce au vrut alții să fim.
Iar după ce se termină liceul, entuziasmul vine alert pentru că sperăm că facultatea ne va deschide ușile închise ale minții. Trist este că suntem urmăriți de aceeași poveste. Ce e sădit cu mare forță în noi nu prea poate fi eliminat cu ușurință.
Aceeași goană nebună după note, iar învățatul devine la fel, un mijloc de a le arăta altora cât de bun ești, nu de a-ți demonstra ție că poți și ești capabil. Iar notele reflectă tot drumul pe care îl vei parcurge în facultate. Vor fi confruntări între locurile de la buget, burse și tot ce se mai întâmplă. Iar la final, întrebarea este următoarea: Ce-am făcut în anii de facultate? La ce sunt bun, ce pot să fac?
Adevărul este că sistemul de învățământ ne conduce către o cursă nebună în care uităm drumul și suntem focusați doar pe destinație. N-o facem neapărat voit, de cele mai multe ori, izbindu-ne de realitate abia la final.
Cei care au început școala acum 12 ani, adică 3 din 5 elevi nu a reușit să promoveze examenul maturității anul acesta. Cei care au promovat cu media 10 au fost în număr de 177, față de 104 în anul 2018. Însă, procentul promovabilității a scăzut față de anul trecut, fiind cel mai slab din ultimii cinci ani.
În cazul elevilor de clasa a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională, lucrurile nu sunt mai vesele. Poza de mai jos arată mediile de la Evaluarea Națională și media cu care au absolvit aceeași elevi clasele V-VIII.
Ce învățăm la școală? Rămâne o întrebare fără un răspuns clar despre viitorul elevilor, a celor care peste câtva timp vor avea „țara în mâini”. Cum vom putea crede într-un viitor bun când nu investim în cei care ar trebui să-l construiască?
surse foto: facebook.com/parintiicerschimbare