Mai sunt câteva ore până când Naţionala de Fotbal a României va juca meciul de deschidere al Campionatului European chiar în faţa echipei gazdă, Franţa. Emoţii, încredere, vise, patriotism, galben, victorii. Cam asta am în minte când mă gândesc la meciul ăsta.
Ce trebuie să ştim despre Naţionala de astăzi.
Că nu mai suntem ce eram acum 20 de ani, nici măcar acum 10 ani.
Nu avem un lider, un jucător exponenţial care să tragă echipa după el. Banderola de căpitan încă se flutură de la unu la altul, numărul 10 la fel.
Copii de astăzi nu mai ştiu echipa pe de rost aşa cum o ştiau în trecut. Nu se mai joacă în spatele blocului cu mingia asumându-şi fiecare câte un jucător precum: Hagi, Popescu, Dumitrescu, Ilie, Raducioiu, Lăcătuş şi chiar un Mutu sau Chivu.
Nu avem jucători care să joace la marile echipe ale lumii. Pentru noi maximul este Fiorentina, Vallecano, Napoli sau Dinamo Zagreb.
Locul nostru în clasamentul FIFA nu arăta valoarea noastră corectă.
Am schimbat firma care ne produce echipamentul sportiv. De la Adidas la Joma. Măcar sper să jucăm tot în galben.
Şi totuşi…
Vreau ca pe 10 iunie băieţii să arate de ce sunt acolo, vreau să alerge de la început până la sfârşit. Vreau să lupte pentru tricoul ăla galben şi să ne demonstreze tuturor că nu au ajuns acolo degeaba.
Vreau să demonstreze că românii din Franţa nu sunt reprezentaţi de cerşetori şi ţigani cum suntem mereu catalogaţi. România înseamnă altceva.
Vreau să fie surzi în cele 90 de minute când Stade de France va încuraja Franţa şi va întâmpina cu ostilitate fiecare atac al nostru.
Vreau să ne vedem la Universitate după acest meci şi după ultimul meci din grupǎ, cel puţin.
Vreau ca băieţii ăştia să ne mai dea o şansă, o speranţă că România asta încă mai poate după aceşti ani negri.
Vreau ca după ce vom câştiga meciul, sutele de milioane de telespectatori să înceapă că caute pe internet despre România: locaţie, populaţie, tradiţii.
Vreau să fiu răzbunat, când în 2003 am plâns ore în şir în faţa televizorului după meciul Danemarca-Romania.
Vreau să cântaţi „Deşteaptă-te române!” astfel încât Marsellesa să fie trecută cu vederea.
Vreau să mă îmbrăţişez de fericire alături cu prietenii mei sau cu oricine îmi va sta în cale, datoritǎ vouǎ.
Vreau ca ţara asta să reînceapă să fie mândră prin voi. Aveţi o ocazie unică.
Voi fi mereu alături de echipa naţională a României. La fel ca mine sunt milioanele de români care vă susţin, care au încredere în voi, care cred în voi. Vreau pe 10 iunie să strig de fericire alături de românii mei.
Hai ROMÂNIA!
Sursa foto: zoom.mediafax.ro, www.reporterntv.ro
